Liderul PDA a sesizat mai multe instituții naționale și internaționale
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, candidat la funcția de primar al capitalei, a sesizat mai multe instituții publice, dar și internaționale, despre abuzul comis recent de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
După cum informează Oficial, sesizarea a fost transmisă Delegației Uniunii Europene, corpurilor diplomatice, Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, precum și Consiliului de Presă, Asociației Promo-LEX, CCA.
„Platforma DA își exprimă nedumerirea și îngrijorarea în legătură cu actele și acțiunile Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care, în mod aberant, a decis să nu supună monitorizării pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 20 mai 2018 posturile de televiziune ce îi aparțin lui Vlad Plahotniuc, posturi care au acoperire națională și care valorifică efectiv resursele de stat – frecvențele naționale terestre” – se spune în sesizare.
Potrivit Platformei DA, „posturile TV vizate au depus la CCA declarații, prin care anunță că nu vor reflecta campania electorală pentru alegerile locale la funcția de primar ai municipiilor Chișinău și Bălți, deși, de facto, reflectă”.
Totodată, Andrei Năstase cere CCA să remedieze imediat ilegalitatea respectivă și să introducă neîntârziat posturile TV vizate în lista instituțiilor media supuse monitorizării obligatorii pe perioada campaniei electorale. „În caz contrar, putem declara ferm că rezultatele alegerilor locale noi nu vor reprezenta voința liberă și chibzuită a alegătorului, ci vor constitui rezultatul actelor de manipulare practicate de aceste posturi scăpate de sub controlul legal”- conchide Năstase.
Andriana Cheptine
El inca mai are pretentii? Cu asa reputatie politica de hot si mafiot mai bine sa stea linistit in sediu si sa taca!