Liderul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”: Să punem punct manipulărilor și să începem, cu adevărat, să construim o Moldovă Puternică, Respectată și Demnă

Liderul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”: Să punem punct manipulărilor și să începem, cu adevărat, să construim o Moldovă Puternică, Respectată și Demnă

Dmitri Torner, liderul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, spune că, pe tabla de șah geopolitică, Moldova trebuie să joace cu capul sus, cu minte și cu onoare.

Politicianul a constatat, la finalul campaniei electorale, că dezbaterile nu mai sunt despre soluții reale, ci despre distragerea atenției de la problemele grave cu care se confruntă, azi, Moldova. În timp ce unii vorbesc obsesiv despre războiul din Ucraina, uită să vorbească despre exodul moldovenilor, despre faptul că fiecare moldovean trăiește sub pragul sărăciei.

„Am pus în capul mesei – ca un stereotip – geopolitica și am ignorat problemele noastre interne.

Dar și așa, pe „tabla de șah geopolitică”, Moldova trebuie să joace cu capul sus, cu minte și cu onoare! Nu ca o piesă de sacrificiu, ci ca un jucător care știe ce vrea.

Repetarea mecanică a discursurilor de la Bruxelles nu înseamnă viziune. Nu înseamnă conducere în interesul națiunii. Mai presus de geopolitică este politica internă – acolo unde se simte durerea și speranța oamenilor noștri.

Partidul Politic „NOI – Noua Opțiune Istorică” s-a născut dintr-o nevoie profundă: nevoia de o politică nouă, curată, sinceră și centrată pe Interesul Național.

Să punem punct manipulărilor și să începem, cu adevărat, să construim o Moldovă Puternică, Respectată și Demnă”, a subliniat liderul NOI.

Share