
Liderii Blocului Patriotic au mulțumit cetățenilor pentru participarea la alegeri
După închiderea secțiilor de votare, liderii Blocului Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei – Igor Dodon, Vasile Tarlev și Constantin Starîș, au susținut un briefing unde au mulțumit cetățenilor pentru participarea la vot, iar colegilor din Blocul Patriotic – pentru munca depusă pe parcursul campaniei electorale și în ziua scrutinului.
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a îndemnat la o atenție sporită la numărarea voturilor, menționând că guvernarea PAS este în panică și analizează diverse scenarii ce depășesc cadrul legal și normele democratice.
„Se ia în calcul chiar și posibilitatea anulării alegerilor, deoarece PAS s-a transformat într-un regim autoritar, care nu dorește în niciun chip să cedeze puterea. Pentru ei, vocea poporului nu are importanță – prioritate rămân doar interesele sectei lor de partid.”
Igor Dodon a subliniat că PAS a mizat pe sprijinul diasporei, dar și acolo a pierdut încrederea de altădată. „Pe parcursul nopții și mâine vom analiza atent datele din diasporă, întrucât există suspiciuni și semnale despre posibile ingerințe politice ale autorităților în procesul de vot și numărare a voturilor. Încălcări au fost deja înregistrate.”
Potrivit liderului PSRM, toate faptele vor fi sistematizate, iar mâine va fi luată o decizie privind acțiunile ulterioare ale Blocului Patriotic.
Igor Dodon a invitat reprezentanții opoziției și ai societății civile să se adune pe 29 septembrie, a doua zi după alegeri, la ora 12:00, în fața Parlamentului, la o acțiune pașnică în apărarea alegerii poporului – fără simbolică de partid, fără drapele de partid.
Liderul PSRM s-a adresat și reprezentanților instituțiilor de stat și ai structurilor de forță, îndemnându-i să nu comită acțiuni contrare Constituției: „Vă rugăm să nu uitați: voi slujiți țara și poporul ei, nu forțele politice temporare. Puterea se schimbă, iar cea actuală și-a epuizat resursele, pleacă. Dați dovadă de demnitate și responsabilitate. Nu vă supuneți indicațiilor dictatoriale ale puterii politice aflate în panică și agonie. Fiți de partea poporului.”
În încheiere, liderii Blocului Patriotic au chemat cetățenii să nu se lase provocați. Igor Dodon a subliniat că Blocul Patriotic nu va admite destabilizarea situației.