Lectură finală! Parlamentul a adoptat Programul de Stat „Prima casă”
Plenul Parlamentului a adoptat, în ședința de astăzi, Programul de Stat „Prima casă” în lectură finală, cu votul a 61 de deputați dintre cei prezenți la ședință, informează Oficial.
Programul prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special, pentru familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale.
„Vor putea fi achiziționate locuințe care au fost finalizate și date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse. Totodată, programul presupune accesul persoanelor fizice la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM)”, se spune într-un comunicat de presă.
Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maxim 25 de ani, în lei moldovenești.
„Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit”, se mai spune în comunicat.
Mihaela Rotari
Share