Leancă și Ponta au convenit: „Ar fi o idee bună să încercăm să continuăm relația de altă dată”
Partidul Popular European din Moldova (PPEM) și Pro-România au semnat, astăzi, un Acord de cooperare, la Chișinău, transmite OFICIAL.
Înainte de semnarea documentului, liderii celor două entități au vorbit despre decizia de semnate a documentului.
Liderul PPEM, Iurie Leancă, a spus că R. Moldova are nevoie de o nouă strategie de țară, iar România este statul cel mai interesat să sprijine țara noastră.
„Acum o lună, am avut o ședință și discutam ce facem în contextul alegerilor parlamentare. Atunci am decis să nu participăm și ne-am pus întrebarea ce facem mai departe ca partid politic? Am zis: „Hai să-l sunăm pe dnul Ponta și să vedem ce zice dumnealui”. Am convenit că ar fi o idee bună să încercăm să continuăm relația de altă dată. Astăzi urmează să semnăm un Acord de parteneriat și prin această relație să stabilim un cadru de interacțiune, dar și să formulăm obiective naționale. Tot ce facem acum este ca Prutul să nu ne mai separe, să facem integrarea națională, vom recăpăta astfel identitatea noastră, vom ști ce vrem de la viață, de la politicienii noștri. Avem nevoie de o nouă strategie de țară. Sunt convins că evenimentul de astăzi o să ne marcheze ca partid și viitor al RM. În UE vom ajunge doar prin România”, a spus Iurie Leancă.
La rândul său, Victor Ponta, liderul Pro-România, a spus că proiectul integrării naționale a R. Moldova cu România este unul bun pentru toți.
„Dintre toți cei cu care am lucrat și făcut planuri, proiecte, cu Iurie am reușit nu doar să vorbim, dar și să facem. Credem că, proiectul integrării naționale a R. Moldova cu România este unul bun pentru noi toți, nu doar pentru cei de la București. Este ceva ce ține de ființa națională și aduce oportunități pentru viitor. Vreau să nu ne dăm bătuți, să luptăm, că credem în obiectivul integrării și să oferim oportunități pentru tineri”, a spus Victor Ponta.
Cei prezenți la eveniment au discutat pe marginea subiectului cooperării R. Moldova cu România.
Doina Secrieru