La 1 ianuarie 2019, va fi lansată următoare etapă a amnistiere a migranților moldoveni care muncesc în Federația Rusă
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susținut, astăzi, o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat bilanțul vizitei sale oficiale în Federația Rusă, informează Oficial.
Igor Dodon a declarat că au fost abordate mai multe subiecte.
„Cele mai importante decizii au fost discutate și aprobate în cadrul întrevederii bilaterale cu omologul meu, Vladimir Putin. Au fost abordate mai multe subiecte, în special, ce țin de domeniul economic-social. În primul rând, decizia ce ține de exportul produselor moldovenești pe piața rusă. În pofida faptului că, anterior, am reușit să deblocăm piața rusă pentru câteva sute de companii, totuși taxele vamale la importul produselor moldovenești fac produsele noastre mai puțin competitive. Adică, în afară de prețul la care se cumpăra aceste produse de către partenerii din FR, producătorii noștri mai plătesc 1,5 lei – 2 lei la fiecare kg, astea-s taxe vamale. Eu consider că, exportul anul aceasta va fi mai mare decât în anul trecut, dar taxele sunt o barieră suplimentară. Astfel, la rugămintea mea, s-a acceptat ca pentru unele categorii de produse, începând cu 1 ianuarie 2019, să fie anulate taxele vamale la import pentru 6 luni”, a precizat șeful statului.
Totodată, Igor Dodon a anunțat că, în urma discuțiilor din FR, s-au înțeles că, începând cu 1 ianuarie 2019, va fi lansată următoare etapă a amnistiere a migranților moldoveni care muncesc în FR, pe art. 27, și din nou pe art. 26, pentru cei care nu au reușit data trecută.
În context, Igor Dodon a mai spus că s-a adresat părții ruse cu rugămintea de a majora numărul de locuri bugetare pentru tinerii din RM care vor să-și facă studiile în FR.
„Am convenit că anul 2019 va fi anul RM în FR, iar 2020 – anul FR în RM. Anul viitor, nu excludem reparația a noi drumuri ce leagă malul drept și stâng al Nistrului. De asemenea, FR va transmite, în scurt timp, primul lot de tehnică specială pentru municipalitățile din RM. Este vorba de ajutor nerambursabil, automobile camaz, care vor fi repartizate în pentru orașe din RM, gratis”, a conchis Dodon.
Doina Secrieru