Klaus Iohannis vorbește despre embargoul impus RM de Rusia

Klaus Iohannis vorbește despre embargoul impus RM de Rusia

Președintele ales, Klaus Iohannis, susține nevoia menținerii unui dialog cu Rusia, însă subliniază că sancțiunile economice împotriva acestei țări trebuie menținute.

„Liderii UE au consacrat summitul european viitorului relației UE cu Moscova. Susțin, alături de șefii de stat europeni, nevoia menținerii unui dialog cu Federația Rusă. În același timp, sancțiunile economice împotriva statului rus trebuie la rândul lor menținute atât timp cât suveranitatea Ucrainei este amenințată”, spune Iohannis, potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres.

El subliniază că în „drumul comun și pentru a răspunde provocărilor de orice natură, o politică externă coerentă a statelor membre UE este fundamentală”.

„Folosirea instrumentelor de natură economică este o realitate a relațiilor internaționale”, afirmă președintele ales.

Iohannis salută decizia luată în această săptămână de Parlamentul European de a spori volumul importurilor de fructe fără taxe din Republica Moldova în Uniunea Europeană.

„Embargoul impus statului moldovean de Federația Rusă este contracarat de solidaritatea cetățenilor europeni”, conchide Iohannis.

Doina Secrieru

Share