Iurie Leancă: Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică
Atunci când am preluat acest mandat de vicepremier pentru Integrare Europeană, m-am angajat ca după vizite în afara țării, la revenire, să avem discuții și să vă informez despre rezultatele acestor vizite. Despre aceasta a comunicat vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, în cadrul unei conferințe de presă, informează Oficial.
„Am efectuat o vizită la Bratislava, în data de 28 mai, și am avut întâlniri – atât cu Primul-ministru al Slovaciei, cât și cu secretarul de stat. Discuțiile din Bratislava s-au axat pe firul logic de a consolida relațiile dintre țările membre de la Visegrad”, a precizat Leancă.
Prin urmare, el a vorbit și despre alte două vizite: la Viena și la Constanța. „Pe 12 iunie, a urmat o vizită la Viena, acolo am fost la invitația fostului cancelar, care este președintele celei mai influente fundații din Austria. Ultima vizită, după Viena, am întreprins-o la Constanța, unde a avut loc o conferință importantă, care capătă contururi și prestigiu, dedicată problemelor de securitate la Marea Neagră și Balcani. Mă bucur că a fost un panel special dedicat securității din regiunea noastră. Am ținut și un discurs acolo, am dezbătut, în mod special, care este viitorul Republicii Moldova”, a declarat vicepremierul pentru Integrare Europeană.
În acest fel, Leancă, s-a referit și la relația Republicii Moldova cu România. „Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică, Republica Moldova are nevoie de o Românie cu o voce pregnantă și o voce de care se ține cont la Bruxelles, la Washington, Berlin, atunci când se iau decizii pe zona Republicii Moldova”, a spus el.
Iurie Leancă a mai comunicat și despre următoarea sa vizită, care va avea loc în România. „Luni, 25 iunie, la București, va avea loc ședința Comisiei de integrare Europeană Republica Moldova-România, o ședință foarte importantă”, a menționat oficialul.
Mihaela Conovali