
Irina Vlah s-a adresat Procurorului General interimar: Vin cu trei propuneri către Dvs…
Președinta Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, s-a adresat către Procurorul General interimar al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, informează OFICIAL.
Irina Vlah i-a adresat Procurorului General 3 propuneri.
„Stimate Dle Procurorul General interimar!
Dvs. aţi fost numit în funcţie într-o perioadă destul de complicată, dar, totodată, specifică. Mă refer la faptul că aţi preluat mandatul de Procuror General interimar chiar în ajunul startului oficial al campaniei electorale, iar campaniile electorale au un specific aparte, inclusiv şi din punctul de vedere al atribuţiilor ce revin sistemului procuraturii. Într-un fel, perioada imediat următoare va fi un test pentru Procuratura Generală şi pentru Dvs. personal – un test al profesionalismului, al demnităţii şi verticalităţii. Fac această afirmaţie, pornind de la constatarea că mai multe instituţii ale statului sunt implicate direct în activităţile politice ale partidului de guvernare. Eu, împreună cu colegii din Partidul Republican „Inima Moldovei”, de nenumărate ori am semnalat comportamentul neadecvat şi motivat politic al Inspectoratului General al Poliţiei, al Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal etc. Dat fiind importanţa Procuraturii Generale, cred că, dacă încă nu aţi fost abordat cu „oferte politice” de cei de la guvernare, veţi fi abordat în perioada imediat următoare. Iar modul în care veţi răspunde posibilelor „oferte politice” va fi acel test la care m-am referit mai sus.
Stimate Dle Procuror General interimar! Astăzi, majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova au rămas singuri faţă-n faţă cu sistemul. În timpul întâlnirilor noastre cu oamenii în teritoriu, ei se plâng că nimeni nu-i protejează de abuzurile reprezentanţilor structurilor de stat – sunt vizitaţi la domiciliu sub pretexte inventate, sunt amendaţi în lipsă de probe, sunt intimidaţi etc. Cetăţenii au pierdut încrederea în instituţiile statului, iar puţinele speranţe care le-au rămas le leagă de faptul că s-a schimbat conducerea Procuraturii Generale. Afirm cu toată certitudinea, stimate Dle Procuror General interimar, că astăzi o bună parte a societăţii noastre este cu ochii pe Dvs. De modul în care vă veţi comporta în continuare, depinde dacă oamenii vor mai avea încredere în Dvs. şi în Procuratura Generală.
Profit de ocazie, stimate Dle Procuror General interimar, şi vin cu trei propuneri către Dvs., care pot fi considerate şi un fel de test:
Instituirea unui moratoriu, până după alegerile parlamentare, pe examinarea tuturor dosarelor cu tentă politică pe care le au în gestiune procurorii. Dacă persoanele vizate în aceste dosare sunt vinovate de ceea ce li se incriminează, să răspundă, însă trebuie să ne asigurăm că au parte de procese corecte. În perioada electorală, este mare riscul ingerinţelor politice în astfel de dosare.
Demararea unor ample investigaţii a modului în care au fost trataţi mii de cetăţeni, acuzaţi de corupţie politică şi amendaţi în lipsă de probe. Urmare a acestor investigaţii, cei ce au comis abuzuri, trebuie să fie traşi la răspundere.
Demararea unor investigaţii pe interior a activităţii procurorilor care au gestionat sau gestionează dosare cu tentă politică, pentru a ne asigura că ei acţionează conform legii, dar nu execută ordine politice.
Stimate Dle Procuror General interimar! Aceste trei acţiuni ar fi un prim semnal transmis societăţii că în fruntea Procuraturii Generale a venit un profesionist adevărat, pentru care protecţia drepturilor cetăţenilor este o prioritate absolută”, se spune în adresare.