Irina Vlah: „Platforma Moldova” solicită introducerea în referendumul național a unui nou subiect – confirmarea inviolabilității statutului de neutralitate a R. Moldova

Irina Vlah: „Platforma Moldova” solicită introducerea în referendumul național a unui nou subiect – confirmarea inviolabilității statutului de neutralitate a R. Moldova

Irina Vlah, fondatoarea Asociației „Platforma Moldova”, consideră că inițiativa  Președintelui țării, Maia Sandu  privind organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu are nimic în comun cu votul pentru aderarea la UE.  Despre aceasta ea vorbit în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, informează OFICIAL.

„Este vorba despre o acțiune de PR în interesul unui politician, care va fi finanțată de la bugetul statului și care nicidecum nu apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană. Extinderea Uniunii Europene presupune o succesiune clară de pași pentru noii membri. După începerea oficială a negocierilor, urmează ani sau chiar decenii de reforme interne. Statul candidat face ca legislația UE să fie parte a legislației naționale, demonstrează succes în domeniul justiției, protecției drepturilor și libertăților, inclusiv a minorităților lingvistice și naționale, asigură securitatea frontierei, stabilitatea sistemului financiar și o economie competitivă. În același timp, țara candidată negociază condițiile de aderare – cât va trebui să contribuie la bugetul UE, cum vor fi protejați exportatorii naționali și multe altele. Procesul de negociere cuprinde în total 33 de capitole și se încheie doar după ce Comisia Europeană confirmă progresele pentru fiecare dintre ele. Apoi țara candidată și reprezentanții tuturor statelor membre ale UE trebuie să semneze și să ratifice tratatul de aderare, în care sunt fixate condițiile și termenii aderării”, susține Irina Vlah.

Ea spune că, doar după aceasta, autoritățile țării, la dorința lor, organizează un referendum național, în care ultimul cuvânt în stabilirea destinului țării este voința poporului.

„Astăzi pentru Moldova acest obiectiv este unul îndepărtat, iar acțiunile planificate de șefa statului îndepărtează și mai mult R Moldova de UE. Acest lucru este înțeles la Bruxelles, la fel cum îl înțelege și însăși Maia Sandu. Apare întrebarea: de ce președintele se avântă într-o asemenea aventură, inducând în eroare locuitorii Moldovei? Este evident că Maia Sandu face acest pas din lipsa rezultatelor cu care ar fi putut să se prezinte în fața alegătorilor la alegerile prezidențiale. În loc de reforme reale, s-a pus accent pe o imagine strălucitoare, atractivă și pe „vânzarea de vise”. Un miting în sprijinul integrării europene, un summit la Bulboaca, un concert care să marcheze începutul negocierilor de aderare la UE și acum un referendum PR preelectoral. Sute de milioane de lei sunt cheltuite pe reclamă pentru un politician care a monopolizat ideea integrării europene. Beneficiul real pentru stat este aproape zero”, afirmă fondatoarea „Platforma Moldova”.

Irina Vlah califică inițiativa Președintelui Sandu drept  „lipsită de sens în ceea ce privește apropierea reală de UE”.

„Noi, ca realiști, înțelegem că referendumul va fi organizat oricum. Având mașina de vot în persoana deputaților PAS, președintele a modificat deja legislația electorală în acest sens. În aceste condiții, „Platforma Moldova” propune utilizarea eficientă și utilă a resurselor bugetare pentru stat. Acest referendum ar trebui să ofere răspunsuri la întrebările reale care îi preocupă astăzi pe cetățenii Republicii Moldova. Problemele și îngrijorările reale! Și prima dintre aceste întrebări se referă la statutul constituțional al neutralității permanente a Republicii Moldova. În condițiile confruntării geopolitice și a războiului din statul vecin, dezbaterile asupra acestei teme strategice sunt mai actuale ca niciodată. Cu atât mai mult că Guvernul Sandu-PAS a dat de înțeles, de mai multe ori, că susține revizuirea principiilor articolului 11 al Constituției Republicii Moldova, deoarece acestea, în opinia autorităților, nu mai reflectă realitatea politică”, precizează politiciana.

Ea afirmă că, „neutralitatea a fost întotdeauna și ar trebui să rămână una dintre valorile de bază ale statului nostru. Neutralitatea pentru noi este un factor de stabilitate, pace și independență”.

„Din păcate, autoritățile actuale pun sub semnul întrebării valoarea neutralității Republicii Moldova atât la nivelul retoricii, cât și al acțiunilor lor. Cheltuielile pentru apărare în acest an se vor apropia de două miliarde de lei, crescând cu aproape dublu în doi ani. Actuala guvernare, în repetate rânduri, s-a pronunțat în favoarea aderării Republicii Moldova la NATO. În condițiile în care la hotar au loc acțiuni militare, liderii țării se joacă cu focul. În acest context, exprimarea voinței naționale cu privire la inviolabilitatea statutului de neutralitate va permite să împiedice pașii nechibzuiți ai președintelui și ai PAS-ului și să închidă definitiv problema participării țării noastre în blocuri militare și coaliții. În acest sens, solicităm Parlamentului și Președintelui Republicii Moldova să includă în referendumul național anunțat subiectul confirmării inviolabilității statutului de neutralitate al țării noastre”, a conchis fondatoarea „Platforma Moldova”.

Share