Irina Vlah despre modificările la Codul Electoral: „Cei ce încearcă să folosească puterea pentru a crea reguli de joc în alegeri convenabile lor, până la urmă pierd”
Irina Vlah, Președinte Platformei Moldova, a lansat un mesaj către Președinta țării, Maia Sandu, referitor la noile modificări la Codul Electoral. Vlah consideră că aceste modificări au scopul de a mai câștiga un mandat la alegerile prezidențiale din toamnă.
„Dar, dincolo de preocupările pe care le aveți ca să rămâneți cu orice preț la putere, aș vrea să vă invit la o scurtă lecție de istorie politică ca să înțelegeți ce se întâmplă cu acei care croiesc regulile electorale, reieșind din propriile interese. Iată doar câteva exemple:
Pe data de 23 martie 2000, cei ce reprezentau atunci coaliția majoritară, au inițiat ridicarea pragului electoral pentru partide de la 4% la 6%. Au făcut-o ca să-și împiedice un oponent anume să treacă în Parlament. Știți care a fost rezultatul? Oponentul vizat de această modificare a trecut în Parlament, iar cele trei partide din coaliția majoritară au rămas în afara Parlamentului. Interesant este că 2 dintre ele au avut peste 5% și, dacă nu modificau abuziv legislația, treceau în Parlament.
Exact așa s-a întâmplat și cu modificarea Constituției pe data de 5 iulie 2000. Atunci, s-a trecut la forma parlamentară de guvernare și alegerea Președintelui țării în Parlament numai pentru a-l împiedica pe șeful statului de la acea vreme să obțină un nou mandat. Știți cine a căzut în această groapă? Tot acei care i-au săpat-o Președintelui de atunci.
Vă voi aminti în context și de cunoscuta lege nr. 76 din data de 10 aprilie 2008, dar și de modificările la legislația electorală din 15 iunie 2009. Ce spunea opoziția de atunci? Că guvernarea croia legislația după propriul său interes pentru a se menține la putere. Dar, aceasta nu a ajutat – în 2009 puterea în Republica Moldova s-a schimbat.
Dar și cei care au venit la putere în 2009 nu au fost mai breji. Vă amintiți de legea nr. 119 din data de 18 iunie 2010? Prin noua modalitate de distribuire a mandatelor după alegeri și prin stabilirea unor reguli convenabile lor privind votarea peste hotare, cei de la guvernare au încercat să tragă jarul spre turta lor, dar aceasta i-a ajutat doar pe termen scurt, nu și pe termen mediu sau lung.
Sau, haideți să ne amintim și de referendumul din 5 septembrie 2010. El a fost inițiat cu un scop clar – să rezolve o problemă de moment pe care o aveau cei de la putere, dar a eșuat. Apropo, tot atunci a fost testată și deschiderea secțiilor de votare suplimentare peste hotare. Cei de la putere au făcut totul pentru a-și promova propriile interese prin acest test. Unde sunt ei acum – cred că știți prea bine.
Un alt exemplu – sistemul electoral mixt, inventat special pentru alegerile din 24 februarie 2019 cu un singur scop – cei de la guvernare să-și mențină puterea. I-a ajutat acest lucru? Nu! În acel an, s-a produs o nouă schimbare de putere în Moldova.
Iată Dvs., stimată Dnă Președinte, ați inventat acum referendumul ce ar urma să aibă loc concomitent cu alegerile prezidențiale și care ar trebui să vă ajute să câștigați un nou mandat. În realitate, nu ați făcut nimic altceva decât să-l copiați pe Vlad Plahotniuc. El tot a organizat un referendum în 2019, concomitent cu alegerile parlamentare, dar aceasta nu l-a ajutat să mențină puterea. Și eu cred că, dacă tot îl copiați pe Plahotniuc, aveți toate șansele să-i repetați și parcursul politic.
Vorbind de referendumuri, Dnă Președinte, aș vrea să deschid o mică paranteză. Dvs. ați ignorat și de facto ați blocat inițiativa mea de organizare a unui referendum privind neutralitatea. Țin să vă amintesc că nu sunteți originală din acest punct de vedere. De-a lungul anilor, cei ce au reprezentat puterea, la fel ca și Dvs. în cazul meu, au blocat o mulțime de referendumuri. Iată doar câteva exemple de referendumuri blocate: cel inițiat de grupul condus de Dumitru Braghiș; cel inițiat de grupul condus de Iurie Roșca; cel inițiat de grupul condus de Victor Șelin; cel inițiat de grupul condus de Valentin Todercan; cel inițiat de grupul condus de Igor Tuleanțev; cel inițiat de grupul condus de Andrei Năstase; cel inițiat de grupul condus de Ștefan Gligor; cel inițiat de PSRM etc. Deci, Dvs. nu ați făcut nimic altceva decât să vă poziționați în raport cu o inițiativă bună și cu adevărat necesară cetățenilor, exact așa cum au făcut-o toți acei ce au avut anterior toată puterea în mâini ”, susține ea.
Vlah susține că, toate cazurile enumerate de ea mai sus arată că cei ce încearcă să folosească puterea pentru a crea reguli de joc în alegeri convenabile lor, până la urmă pierd.
„Ei cad în gropile pe care le sapă altora. De aceea, eu cred că trebuie să vă gândiți bine, Doamna Sandu, cât încă mai aveți timp. Analizați istoria și faceți concluzia de rigoare. Iar concluzia poate fi doar una – renunțați să mai umblați la legislație și să croiți reguli care, nu știu de ce, credeți că vă vor ajuta să rămâneți la putere. O vorbă înțeleaptă spune: Deștepții învață din greșelile altora….Dna Sandu, fiți deșteaptă! ”, conchide Vlah.