Irina Vlah, despre divorț: Mama a fost împotrivă la început… A fost foarte greu
Irina Vlah, fondatoarea Asociația „Platforma Moldova”, a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Eu – mama…” cu Nata Boboc la Busuioc TV, că nu are nicio fotografie de la nunta ei, toate au ars. Ea s-a căsătorit când era studentă și a divorțat 8 ani mai târziu. Irina Vlah a vorbit și despre divorțul prin care a trecut, informează OFICIAL.
„Primele luni a fost frumos, ulterior am înțeles că suntem diferiți, cu viziuni diferite, lipsea respectul față de opiniile mele. De exemplu, urma să construim casă, iar eu nici nu știam unde e locul măcar. În familie trebuie să fie drepturi egale, să fie susținere, să fie exemplu pentru copii. Am încercat să-l schimb, dar nu am reușit. Și el a înțeles că nu putem merge împreună. Mama a fost împotriva divorțului, dar când i-am povestit adevărul, inclusiv despre violență, mi-a zis să vin acasă. Nu mi-am dorit copilul meu să vadă așa ceva. Ea nu a știut. Nu i-am zis niciodată. Acum cu fostul soț suntem în relații normale, ne întâlnim la evenimente”, a spus fosta bașcană. Politiciana a precizat că divorțul a fost foarte dificil.
„A fost foarte greu acest divorț. Nu am zis fiicei adevărul, nu am vrut să-și schimbe opinia față de tatăl ei. Sper că nu va privi emisiunea. Ei au o relație foarte bună, deși el locuiește în altă țară. Nu le-am interzis vreodată să comunice. Mă bucur acum că fiica mea are o relație armonioasă cu soțul ei”, a precizat ea.
Irina Vlah consideră că bărbații care aplică forța fizică în raport cu femeile sunt în realitate slabi, iar puterea adevărata ține de responsabilitate, emoție, grijă.