Ion Sula, în discuții cu primarul ales al satului Cimișeni și primarul care a acces în turul II în comuna Boșcana
Președintele Partidul Social Democrat European, Ion Sula, a felicitat-o astăzi pe dna Valentina Pisarenco, care a câștigat mandatul de primar al satului Cimișeni, raionul Criuleni, cu 82% din sufragii.
Dna Pisarenco este la cel de-al treilea mandat și este apreciată de consăteni pentru omenie, spiritul gospodăresc și lucrurile frumoase realizate pentru localitate. În Consiliul local din Cimișeni, PSDE a obținut 9 mandate din 11.
Totodată, liderul social-democrat i-a urat mult succes dnei Svetlana Racul, candidatul PSDE pentru funcția de primar al localității Boșcana, Criuleni, care a acces în turul doi de scrutin.
„Suntem convinși că boșcanenii vor face alegerea corectă și o vor vota pe dna Racul, care pe parcursul celor două mandate anterioare de primar a demonstrat că este omul faptelor și are competențele necesare pentru a asigura dezvoltarea și prosperarea localității.
Echipa PSDE Criuleni, condusă de Vitalie Cotoman, este consolidată și determinată să muncească în continuare cu multă dedicație pentru oameni!”, spune PSDE.
După primul tur de scrutin al alegerilor locale generale, PSDE se clasează pe locul trei, conform numărului de consilieri raionali și primari, fiind a treia forță politică din țară. Încă 60 de candidați PSDE la funcția de primar au acces în turul doi de scrutin.