Ion Sula, în discuții cu Ambasadorul Franței: Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a menține parcursul european al Republicii Moldova
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Franței în Republica Moldova, E.S. Graham Paul.
Părțile au avut un schimb de opinii privind situația social-politică din țară, contextul regional, rezultatele alegerilor locale generale și procesul de integrare europeană a țării noastre.
Președintele Ion Sula a informat că Partidul Social Democrat European a obținut un scor onorabil în alegerile locale generale, fiind a treia forță politică din Republica Moldova, conform numărului de consilieri raionali și primari, și plasându-se pe prima poziție între partidele extraparlamentare.
Liderul social-democrat a reiterat atașamentul ferm al PSDE pentru parcursul european al țării. „Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a menține parcursul european al Republicii Moldova și a nu permite deturnarea acestuia. În acest sens, discutăm cu lideri ai mai multor formațiuni politice proeuropene în vederea consolidării polului proeuropean de stânga în Republica Moldova. E timpul să lăsăm deoparte interesele înguste de partid, să dăm dovadă, în sfârșit, de maturitate politică și să punem în prim plan interesele oamenilor”, a menționat Ion Sula.
Părțile au convenit să continue dialogul bilateral în chestiuni de interes reciproc, în special în ce privește asigurarea parcursului european al țării și a bunăstării cetățenilor noștri.
La întrevedere au mai participat vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, și prim-consilierul Ambasadei Franței pentru cooperare internațională, Marc Ivarra.