Ion Sula: Am avut suficient timp ca să înțelegem cu toții de ce au nevoie cei de la putere de starea de urgență – ca să guverneze după bunul lor plac
„Guvernarea PAS vrea să prelungească din nou starea de urgență. Pentru actuala putere a devenit deja un lucru banal ca, odată la 60 de zile, să facă din nou abuz de poziția lor, ca să poată face în continuare ceea ce vor. O bătaie de joc care pare să nu mai aibă sfârșit față de instituțiile acestui stat, de cetățeni și de bunul simț” – a declarat într-o înregistrare video președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula.
Liderul social-democrat precizează că „am avut suficient timp ca să înțelegem cu toții de ce au nevoie cei de la putere de starea de urgență: ca să guverneze după bunul lor plac, făcând abstracție de Constituție, de legi și norme democratice. Ca să blocheze orice transparență, ca să nu știe nimeni ce fac ei acolo, după culise”.
„Ca să scăpăm de starea de urgență și să revenim la normal, trebuie să scăpăm, în primul rând, de această guvernare cinică și iresponsabilă. Acest lucru reprezintă deja o chestiune de urgență națională. Iar primul pas îl putem face acum, la alegerile care vin. Sper foarte mult ca, de această dată, să nu ne mai lăsăm înșelați”, a menționat Ion Sula.