
Ion Chicu, la Sipoteni, Călărași: Nu putem construi o țară dacă cetățenii sunt împărțiți după vot, etnie sau limbă
Ion Chicu, unul din liderii Blocului ALTERNATIVA, a avut o întrevedere cu locuitorii satului Sipoteni din raionul Călărași, în cadrul inițiativei „La sfat cu cetățenii”.
În cadrul discuțiilor, Ion Chicu a prezentat principalele direcții de acțiune ale Blocului ALTERNATIVA, subliniind că Republica Moldova are nevoie de unitate, echitate și acțiuni clare pentru redresarea economică și socială.
„Nu putem construi o țară dacă cetățenii sunt împărțiți după vot, etnie sau limbă. Toți au drepturi egale și trebuie să simtă grija statului”, a declarat Chicu.
Participanții au semnalat probleme grave din localitate: sărăcie accentuată, lipsa perspectivelor pentru tineri, prețuri derizorii pentru producția agricolă și ignorarea totală a intereselor micilor antreprenori. „Statul pare să aibă o politică deliberată de distrugere a țăranului și a producătorului local. Laptele se cumpără la un preț de batjocură, iar fermierii sunt împinși spre faliment”, au menționat localnicii.
Un alt subiect abordat a fost situația dramatică a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”. Ion Chicu a atras atenția că lichidarea intenționată a acestei structuri strategice sub guvernarea PAS este un act de sabotaj național: „Fără o cale ferată funcțională, economia țării este condamnată. Avem un plan clar de salvare și dezvoltare a acestei întreprinderi și îl vom pune în aplicare”.
Oamenii au vorbit și despre climatul de frică instaurat în societate, despre presiunile exercitate de poliție și organele de forță asupra celor care îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume. De asemenea, au criticat devalorizarea pensiilor și lipsa reală a unei protecții sociale decente.
Ion Chicu a reiterat că Blocul ALTERNATIVA militează pentru un stat în care fiecare cetățean să fie respectat și protejat, indiferent de convingerile sau identitatea sa. „Respectul pentru oameni este fundamentul politicii noastre”, a subliniat liderul.