Ion Chicu: Angajații centrului „Patriot” vor avea salarii de 5-7 ori mai mare ca ale unui învățător
„Centrul “Patriot” al lui Revenco și Vasiloi va avea 35 de angajați, care în afară de salariile de 5-7 ori mai mari ca ale unui învățător, vor mai primi lunar și spor de 40%. Pe asta vor cheltui cei 20 milioane de lei bugetați pentru 2024” – a declarat Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM).
Potrivit politicianului, „acei 35 de angajați ai „Patriotului” nici măcar nu intră în statistica din tabelul anexat, în care este reflectată doar evoluția unităților în Guvern și ministere. După cum vedeți, în 2023 față de 2020, numărul de unități în guvern și ministere a crescut cu 531 de unități, adică cu 35%. Dar, asta este „doza medie pe palată”…”
„Dacă analizăm eșalonul de vârf, vedem că numărul miniștrilor a crescut cu 56%, al viceprim-miniștrilor – cu 100%, al secretarilor de stat – cu 64%. Numărul unităților în Cancelaria de Stat a crescut cu 79, adică cu 39%.
Cu 82% a crescut numărul unităților în fostul Minister al Economiei și Infrastructurii, care astăzi este divizat în 3 ministre. Cu 79% a crescut numărul de unități și în fostul Minister al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale”, a mai constatat Ion Chicu.