Ion Chicu a discutat cu cetățeni moldoveni la Londra despre propunerile Blocului Alternativa pentru diaspora

Ion Chicu a discutat cu cetățeni moldoveni la Londra despre propunerile Blocului Alternativa pentru diaspora

În cadrul unei vizite în Regatul Unit al Marii Britanii, Ion Chicu, unul din liderii Blocului ALTERNATIVA, a avut o întâlnire la Londra cu un grup de cetățeni moldoveni care locuiesc, muncesc sau studiază în această țară.

Ion Chicu le-a vorbit celor prezenți despre „recentele evoluții pe plan politic și social-economic în țara noastră” și a prezentat principalele obiective ale Blocului ALTERNATIVA, printre care „consolidarea societății și statului, restabilirea economică și socială a țării, eliminarea discriminării cetățenilor de către exponenții puterii și soluționarea problemelor demografice și spirituale ale poporului nostru”.

Un interes sporit a fost manifestat față de propunerile incluse în capitolul „O reîntoarcere demnă” al Programului Blocului ALTERNATIVA, în care sunt prevăzute „acțiunile de susținere a concetățenilor noștri de peste hotare în intenția/planurile lor de revenire în țară”.

Ion Chicu a răspuns, de asemenea, la întrebările adresate de moldovenii prezenți, care, potrivit acestuia, „doresc să revină acasă, or dorul de casă e mereu cu ei”. Printre cele mai mari dificultăți semnalate de aceștia se numără „lipsa perspectivei de a-și procura o locuință, lipsa locurilor de muncă, corupția endemică și incertitudinea privind securitatea regională”.

În final, Ion Chicu i-a îndemnat pe cei din diasporă „să fie activi la alegeri în pofida dezamăgirii pe care o au față de acei, pe care i-au susținut masiv la alegerile trecute”.

Share