Ion Chicu a continuat seria de întrevederi oficiale în Regatul Unit

Ion Chicu a continuat seria de întrevederi oficiale în Regatul Unit

Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului ALTERNATIVA, a continuat seria de întrevederi oficiale în Regatul Unit, având discuții cu reprezentanți de rang înalt ai administrației publice locale din orașele Doncaster și Kingston upon Hull.

În Kingston upon Hull, Chicu s-a întâlnit cu membrii Consiliului Local, inclusiv cu liderul fracțiunii Partidului Laburist, Daren Hale, și a participat la ședința oficială a consiliului municipal. El le-a vorbit oficialilor britanici despre situația administrațiilor locale conduse de reprezentanți ai Blocului ALTERNATIVA, inclusiv Primăria municipiului Chișinău.

„Discriminarea și obstrucționarea activității acestora din partea guvernării PAS a devenit o normă pentru Republica Moldova, iar autonomia locală este călcată în picioare de guvern și exponenții acestuia din teritoriu.”

Chicu a relatat și despre „persecutarea pe principii politice și șantajul la care au fost și sunt supuși locuitorii satelor și orașelor Republicii Moldova”, menționând inclusiv „limitarea finanțării bugetare, dacă vor da votul în alegeri nu pentru PAS”.

În cadrul vizitei la Kingston upon Hull, liderul Blocului ALTERNATIVA și-a exprimat aprecierea față de activitatea lui Gheorghe Grozav, originar din satul Grătiești, ales recent membru al Consiliului Local Hull.

„Activitatea concetățeanului nostru în acest Consiliu este una foarte apreciată de către locuitorii acestui oraș din nord-vestul Angliei.”

Ca urmare a acestor întrevederi, Blocul ALTERNATIVA anunță că reprezentanții săi din administrațiile locale din Republica Moldova vor putea iniția relații de cooperare cu autoritățile din Doncaster și Kingston upon Hull, în scopul preluării celor mai bune practici în guvernarea locală.

Share