Ion Ceban reia inspecțiile în teren
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, reia inspecțiile în teren, informează OFICIAL.
Ion Ceban spune că va merge în fiecare sector, împreună cu echipa primăriei: viceprimari, consilierii pe diverse domenii, șefi de direcții, pretorii și alți angajați, pentru a vedea cum decurg lucrările pe fiecare proiect iniţiat de Primărie.
„Din această lună începem noi proiecte de infrastructură și asta bucură, indiferent de greutățile cu care ne confruntăm, piedicile care ni se pun de către conducerea țării și în pofida scumpirilor din ultima perioadă. Vom discuta cu oamenii pentru a vedea care sunt doleanţele lor şi unde putem interveni primordial. Consider că lucrurile frumoase iau naştere doar dacă vrei, depui efort şi depăşeşti problemele, iar necesităţile şi neconformităţile se văd cel mai bine în teren, nu în scaunul din birou”, spune Ion Ceban.