Ion Ceban: Prioritate ar trebui să dăm transportului public, astfel ca oamenii să își dorească să treacă la acest tip de transport

Ion Ceban: Prioritate ar trebui să dăm transportului public, astfel ca oamenii să își dorească să treacă la acest tip de transport

Candidatul socialiștilor la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a organizat astăzi, din nou, dezbateri publice, în fața Arcului de Triumf, unde contracandidatul său, Andrei Năstase, nu s-a prezentat, și s-a discutat despre transportul public.

Ion Ceban și-a expus poziția sa despre parcările în Chișinău, dar și gara auto centrală.

Astfel, Ion Ceban a menționat că, Chișinăul trebuie să aibă o bandă dedicată pentru transportul public.

„Prioritate ar trebui să dăm transportului public, astfel ca oamenii să își dorească să treacă la transportul public. Acesta trebuie valorificat corect, din toate punctele de vedere. Sunt împotriva majorărilor taxelor neargumentate”, a precizat socialistul.

Referindu-se la parcări, Ion Ceban a menționat că este nevoie de parcaje municipale subterane și supraetajate. „Noi am propune – 4 astfel de parcări în centru. În principiu, am putea accepta taxe pentru parcări în zona de centru, dar acesta trebuie să fie o întreprindere municipală din punct de vedere a perceperii acestor taxe. La intrarea în oraș, în mod obligatoriu – parcări mari, care ar putea debloca acest trafic, ca acei care vin din afara orașului să își poată lăsa mașinile. În instanță finală, am putea avea parteneriate publice private cu diferite companii”, a punctat el.

Fiind întrebat cum va proceda cu gara auto din centrul orașului, Ion Ceban crede că trebuie strămutată de acolo. „Avem gara de sud și nord, iar cea din centru propun să fie împărțită între est și vest, adică partea dinspre Aeroport și str. Calea Ieșilor. Zona gării din centru este una dintre principalele care creează probleme substanțele ce țin de fluidizarea traficului, în special zona centru. Ce ține de gara de nord, într-adevăr există probleme de la cercul de la „Tabacică” – cum este numit, dar acolo trebuie să fie o soluție pentru conexiunile respective. Nu știu dacă e acum e momentul să o strămutăm de acolo gara. Ne consultăm cu specialiștii. Este vorba despre noua schemă de transport, care ar trebui să pună punct acest lucruri și este încă în discuții”, a mai spus Ceban.

Mihaela Rotari

Share