Ion Ceban: Octavian Armașu este un bun specialist în domeniu și sunt împotriva la asemenea acțiuni
Octavian Armașu este un bun specialist în domeniu și sunt împotriva la asemenea acțiuni, care demonstrează încă o dată că avem un stat capturat. Declarația a fost făcută de Ion Ceban, primarul capitalei, președintele MAN.
Potrivit spuselor sale, în furtul miliardului au participat toți cei care astăzi sunt la cârma statului și nu doresc să se afle adevărul, dar prin alte scheme continuă să ne fure.
„De ce nu ați luat această decizie acum doi ani? Deoarece în această perioadă v-a ținut „pamperșii”, deoarece sunteți incapabili și nu vă duce capul la nimic. Ați lăsat să fie învinuit altcineva pentru eșecurile voastre și să căutați țap ispășitor. s-a întâmplat și în cazul altor persoane care le-ați pus în funcții, v-ați folosit de ei și i-ați aruncat în stradă. Aici chiar voi da nume: Robu, Esaulenco, dar și alții au fost și vor mai urma”, a menționat el.
Ion Ceban a mai spus că, niște copii ne decid soarta țării și din această cauză avem ce avem ca rezultat – în economia țării, dar și în alte domenii cheie.
„Caracatița se extinde, dar cei de la guvernare vor răspunde într-o bună zi pentru toate acțiunile lor ilegale.
Pot să nu fiu popular pentru declarațiile făcute, dar ipocrizia, neprofesionalismul și prostia lor, distruge și nu construiește nimic”, a conchis președintele MAN.
Share