Ion Ceban: Lipsa transportului public, mai ales în suburbii, este o problemă majoră pentru capitală

Ion Ceban: Lipsa transportului public, mai ales în suburbii, este o problemă majoră pentru capitală

Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban a anunțat ce s-a discutat, astăzi, la ședința operativă, informează OFICIAL.

„1. În termen de 10 zile vor fi prezentate toate notele şi termenii de referinţă pentru anunţarea concursurilor publice şi transparente pentru funcţiile vacante din cadrul Direcţiilor primăriei Chişinău. Aşteptăm în aceste funcţii oameni integri, profesionişti, care îşi doresc să schimbe situaţia în municipiul Chişinău.

  1. Rata de infectare a cadrelor medicale din capitală este de 13,3%, cazurile de infectare în rândul medicilor, nu a crescut. Zilnic sunt monitorizaţi cca. 2500 de beneficiari ai serviciilor sociale din capitală și primesc asistență, plus alimente.
  2. Lipsa transportului public, mai ales în suburbii, este o problemă majoră pentru capitală. Mâine, la şedinţa CMC, va fi discutat acest subiect, iar consilierii municipali ar trebui să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică. Mă alătur demersului făcut de toţi cei 18 primari din suburbii, care au semnat pentru achiziţionarea transportului public.

Am solicitat ca în două săptămâni să-mi fie prezentate câteva scenarii, cum am putea asigura cu transport, locuitorii din suburbii. Oamenii nu trebuie să aştepte ore în şir în staţii sau să meargă pe jos câţiva km, pentru a lua un mijloc de transport public.

  1. Din rapoartele viceprimarilor:

– Am solicitat ca în spaţiile verzi ale oraşului să nu fie eliberate certificate de construcţii, iar toate cazurile să fie transparente
– În două săptămâni va fi instituit un grup de lucru, care va face o evaluare a tuturor construcţiilor problematice din capitală şi va fi creată o hartă a acestora în ArcGis
– Conceptul cu privire la publicitatea stradală a fost creat, iar joi va fi organizată o şedinţă publică cu reprezentanţii companiilor de publicitate. Totodată, miercuri, conceptul va fi prezentat cetățenilor, pentru ca toată lumea să cunoască, unde şi cum este amplasată publicitatea stradală în oraş
– Pe 29 mai, curent vor avea loc dezbateri publice cu privire la Conceptul comerţului stradal

– Mâine, în cadrul CMC, va fi creat un grup de lucru, care va veni cu propuneri pentru definitivarea Conceptului modernizării Î.M „Piaţa Centrală”
– Urmează să fie făcută inventarierea bunurilor imobile, proprietăţi publice

– Actualmente este regândit procesul de achiziţii publice în domeniul alimentaţiei în şcoli şi grădiniţe. Acestea nu vor mai fi făcute de către Direcţiile educaţie din sectoarele capitalei. Ne propunem să modernizăm acest domeniu şi să avem un concept centralizat pentru toate subdiviziunile din municipiu
– Părinţii vor putea să-şi înscrie copiii în clasa a I-a pe platforma online escoala.md în două etape (21 mai – 19 iunie şi 22 iunie – 22 august). Platforma escoala.md și egradinita.md, pot fi accesate de pe biblioteca digitală, educatieonline.md
– Pe platforma educatieonline.md au fost încărcate 1800 de lecţii şi peste 350 de activităţi interactive, a fost înregistrat aproape un milion de vizualizări a platformei timp de o lună
– Procesul educaţional în grădiniţe este suspendat până la 30 iunie, potrivit Comisiei Situaţii Excepţionale Naţionale. Am cerut ca părinții să fie informați periodic despre acest subiect

– Din donaţiile acumulate pe contul primăriei Chişinău, unde sunt disponibili peste 2 milioane de lei, va fi revăzută posibilitatea de a transporta medicii la serviciu şi spre casă, mai ales în weekend, când este sistată activitatea transportului public

  1. Am solicitat ca până vineri, fiecare pretor de sector să depisteze străzile, unde se desfăşoară reparaţii şi să vină cu termenii clari de finisare a lucrărilor.
    Fiecare conducător de sector trebuie să fie responsabil de teritoriul pe care îl gestionează. Iar străzile nu trebuie să arate ca șantiere de construcții luni la rând.
    Pentru ca lucrurile să fie efectuate rapid şi calitativ, am cerut conlucrare şi consolidarea eforturilor tuturor serviciilor responsabile”, a precizat Ceban.

Andriana Cheptine

Share