Ion Ceban, la lansarea în campanie: „Voi fi primarul care știe să comunice cu CMC”

Ion Ceban, la lansarea în campanie: „Voi fi primarul care știe să comunice cu CMC”

Candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la alegerile locale din 20 octombrie 2019 pentru Primăria Capitalei, Ion Ceban, s-a lansat, astăzi, în campania electorală, transmite OFICIAL.

În discursul său, Ion Ceban, a declarat că se implică în această campanie pentru a se dedica orașului 24/24, pentru ca să ia decizii și să-și asume responsabilitatea.

„De-a lungul timpului, Chișinău a avut primari politicieni. Am avut primari care nu au avut timp pentru noi, iată de ce unele lucruri au degradat substanțial. Voi fi primarul care știe să comunice cu CMC și să susțină proiectele care vor rezolva problemele oamenilor. Vă asigur că voi lua decizii care vor face ca orașul Chișinău să devină un oraș unde să vrem să trăim cu toții. Voi colabora cu Primăriile din toate țările pentru a aduce noi experiențe”, a spus Ion Ceban.

De asemenea, el a punctat că, indiferent de preferințele politice, pe toți îi unesc problemele orașului. „Vrem drumuri, terenuri de joacă pentru copii, vrem un oraș verde, curat, să nu simțim mirosuri diverse, vrem să avem transport public sigur și bine organizat, grădinițe unde copiii să vină cu plăcere, iar educatorii și profesorii să aibă tot necesarul pentru procesul educațional. Chișinăul trebuie să fie visul și speranța tinerilor, unde să-și poată găsi un loc de muncă bine plătit și sigur, să construiască aici case și familii”, a mai spus Ion Ceban.

La întrebarea „De unde bani pentru toate aceste lucruri?”, Ion Ceban a spus: „În Primăria Chișinău nu a fost deficit de resurse financiare, dar în schimb a fost un deficit mare de bun simț. Condamn asemenea atitudine. Vin la Primărie să determin schimbarea Chișinăului. Anul trecut mi-am asumat unele angajamente pe care unii le considerau imposibil de rezolvat. Voi munci dedicat pentru ca –  Chișinăul să devină un oraș unde să ne întâlnim bătrânețile și să ne vedem copiii și nepoții acasă, fericiți și sănătoși”, a mai spus Ion Ceban.

Un amplu Raport despre activitatea sa în CMC, dar și un program pentru dezvoltarea Chișinăului, Ion Ceban va prezenta în zilele următoare.

Cristina Parfeni

Share