Ion Ceban: Guvernul condus de Alexandru Munteanu și-a dovedit incapacitatea totală de a administra treburile publice

Ion Ceban: Guvernul condus de Alexandru Munteanu și-a dovedit incapacitatea totală de a administra treburile publice

Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), spune că „au trecut cele 100 de zile ale Guvernului Munteanu, de la care toți aveau mari așteptări și aspirații, iar guvernarea PAS a descris acest Guvern drept un mare „salvator” al economiei țării și al bunăstării oamenilor. Așa cum a fost prezentat programul de guvernare atunci – despre care am spus că seamănă cu un program electoral – așa se și guvernează”.

Potrivit spuselor sale, în primele 100 de zile de activitate, Guvernul condus de Alexandru Munteanu și-a dovedit incapacitatea totală de a administra treburile publice, fiind încă un Executiv slab al guvernării PAS. Mai mult decât atât, acest Guvern nu doar că nu a reușit să soluționeze niciuna dintre problemele serioase cu care se confruntă oamenii și țara, ci chiar le-a agravat.

„- Noul Guvern a eșuat în negocierile cu FMI, creând astfel condiții ca datoria de stat să crească și mai mult, prin contractarea unor credite mult mai scumpe decât cele oferite de FMI.

– S-a remarcat prin elaborarea și aprobarea unui buget în care sumele alocate suplimentar pentru confortul personal al guvernanților sunt practic egale cu sumele investițiilor ce urmează a fi realizate în anul 2026.

– Guvernul nu a găsit bani pentru a-i susține pe fermieri.

– Guvernul nu a găsit bani pentru a majora salariile profesorilor etc., însă pentru a oferi mai mult confort demnitarilor de stat a găsit.

– În aceste 100 de zile, Guvernul Munteanu nu a avut capacitatea de a apăra cetățenii și de a obține un tarif corect la gazele naturale.
Din contra, s-a făcut tot posibilul ca diminuarea tarifelor să întârzie cât mai mult, ceea ce a lovit serios în cetățeni.
Calificăm aceste recalculări întârziate drept un furt din buzunarul cetățenilor și al instituțiilor.

Prețurile la gaz au rămas cele mai scumpe.

– Deși știa că urmează o nouă majorare nejustificată de 5% a tarifului la energia electrică, Guvernul Munteanu nu a făcut nimic pentru a preveni acest scenariu.
Mai mult, au fost tăiate compensațiile pentru energia electrică.

– Tot în primele 100 de zile, Guvernul Munteanu s-a remarcat prin evaluarea și reevaluarea imobilelor, în urma căreia presiunea fiscală asupra cetățenilor va crește și mai mult.

– De asemenea, Guvernul s-a remarcat prin lansarea unei pretinse reforme a administrației publice locale, care, în realitate, are un singur scop – asigurarea unui control politic și mai mare al PAS asupra autorităților locale și lichidarea a 600 de primării.

– Linia Vulcănești–Chișinău întârzie să fie dată în exploatare, deși se anunța că acest lucru se va întâmpla în luna decembrie a anului trecut.

– Acest Guvern a demonstrat incapacitate de reacție în crize: în situația deconectării țării de la energia electrică a eșuat în comunicarea cu cetățenii, iar toți guvernanții s-au ascuns.

Guvernul Munteanu nu a avut nici măcar capacitatea de a duce la bun sfârșit un proces anunțat cu mare fast – reducerea salariilor exagerate ale unor demnitari.
Stabilirea mărimii acestor salarii a fost lăsată la discreția acelorași demnitari, de 100 de mii de lei.

Șirul exemplelor de acest gen poate fi continuat, însă și așa situația este clară: în primele 100 de zile, Guvernul Munteanu, propus din nou de PAS, s-a dovedit a fi doar încă un Executiv slab din istoria Republicii Moldova”, a mai spus Ion Ceban.

Share