Ion Ceban: De Hramul Chișinăului în acest an, nu vom organiza evenimente festive grandioase
„De Hramul Chișinăului în acest an, nu vom organiza evenimente festive grandioase, ținând cont de numărul mare de cazuri de îmbolnăviri cu covid”. Anunțul a fost făcut de Primarul Ion Ceban, informează OFICIAL.
„Dimineața, vom participa la slujba religioasă oficiată la Catedrala Mitropolitana, unde vom lansa această zi simbolică pentru toți locuitorii. Joi, urmează un eveniment deosebit cu participarea mai multor oameni de cultură, în cadrul căruia, drepturile de autor asupra imnului Chișinăului vor fi transmise oficial municipalității de către compozitorul și Maestrul, Eugen Doga. La fel, un eveniment important va fi organizat pentru angajații regiilor primăriei, care se dedică orașului și anume cei care muncesc zi de zi pentru ca municipiul Chișinău să fie mai îngrijit și frumos. Este vorba de angajații de la Î.M Spații Verzi, Direcția Locativ Comunală, Lumteh, Exdrupo, PUA, RTEC, ș.a. Am pregătit diplome și am prevăzut câte un salariu suplimentar”, notează Ceban.
La fel, el spune că în zilele de 13 și 14 octombrie, vor fi organizate mai multe spectacole pentru cei mici, cu intrare gratuită, de asemenea accesul la Grădina Zoologică și Dendrariu va fi gratuit în data de 14 octombrie.
„Ultimii doi ani au fost complicați pentru toată lumea, s-a muncit ca orașul să nu se oprească din dezvoltare, în pofida tuturor dificultăților pandemice, de la depunerea actelor necesare pentru a nu fi oprit procesul de muncă, până la angajații care munceau pe timp de pandemie în teren, la dezinfectarea orașului, transportarea oamenilor la muncă, și nu în ultimul rând continuarea implementării acelor multiple proiecte de infrastructură care le avem în suburbii și în raza orașului”, a conchis edilul.
Doina Secrieru