Iohannis către Filip: „Puteți conta pe sprijinul României în realizarea reformelor”

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Președintele României, Klaus Iohannis, astăzi, la Bucureşti.

În cadrul discuţiilor, Premierul moldovean și-a exprimat recunoștința pentru mesajele de susţinere şi încurajare primite din partea autorităților române, menţionând că acestea sunt extrem de importante pentru depăşirea crizei social-politice şi economice din Republica Moldova. Pavel Filip a declarat că fără sprijinul României şi al altor parteneri externi de dezvoltare vor fi dificil de atins obiectivele prioritare ale Executivului de la Chişinău.

„Guvernul pe care-l conduc este ferm hotărât să întreprindă acţiuni şi fapte concrete în vederea promovării vectorului european de dezvoltare a ţării, implementării reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi relansarea cooperării cu partenerii externi de dezvoltare”, a spus Premierul Pavel Filip.   

Şeful statului român a subliniat faptul că ţara sa poate fi considerată un partener de încredere al Republicii Moldova. „Înțelegem ca ați preluat mandatul într-o perioadă dificilă. Aveți o mare șansă ca, prin reforme ferme și duse până la capăt, să redați Republicii Moldova stabilitatea politică, economică, financiară și, în definitiv, să redați cetățenilor Moldovei sentimentul de siguranță și că există un Guvern care se ocupă de problemele Moldovei și ale moldovenilor. Puteți conta pe sprijinul României în realizarea reformelor, în parcursul european al Republicii Moldova”, i-a transmis Klaus Iohannis Premierului Pavel Filip.

 

Doina Secrieru

Share