Interpreta care a candidat la funcția de deputat: „Moare Basarabia la propriu și la figurat”

Interpreta care a candidat la funcția de deputat: „Moare Basarabia la propriu și la figurat”

După finalizarea alegerilor, interpreta Zinaida Bolboceanu a mulțumit pentru votul acordat Unirii, informează OFICIAL.

Zinaida Bolboceanu a menționat că, „ce e bun, e puțin, așa că ei, din puțini și buni câți au fost, au rămas mai puțini și cei mai buni!”.

„Lupta noastră nu e o luptă politică, e o luptă de afirmare spirituală prin esența ei de demnitate

națională, de unitate culturală și istorică. Dar, dragi prieteni, MAI ÎNTÂI DE TOATE E SACRĂ, SACRĂ PRIN UNITATEA FRĂȚEASCĂ! Moldoveni, munteni și ardeleni! România a avut și are în continuare dușmani, însă din păcate noi suntem cei mai mari dușmani ai noștri. Noi ne urâm, ne bârfim, ne trădăm, ne vindem cum a vîndut Iuda pe Iisus. Dușmanii ca să poată stăpâni-dezbină, și noi, românii , suntem cel mai dezbinat popor. Moare Basarabia la propriu și la figurat: trei oameni mor și unul se naște, tineretul pleacă și bine face. Să nu revină până când nu va crăpa ultima Iudă care votează pentru bani, care vinde demnitatea omenească pe macaroane, care trădează din frică, care trădează din interes de afaceri, de bani, care cântă de toate pentru toți numai sa aibă bani, că demnitatea e pentru proști. Printre bețivani, fricoși, trădători de neam, tâlhari și socialiști au mai rămas oameni ONEȘTI, ȘTIU BINE!!! Ei au o dragoste pe care nu o trădează și o iubesc dezinteresat – ROMÂNIA!”, a scris Bolboceanu, pe o rețea de socializare.

Doina Secrieru

Share