Internaționala Socialistă: Ne exprimăm solidaritatea cu Partidul Social Democrat European
Internaționala Socialistă a venit cu o declarație în care și-a exprimat solidaritatea cu Partidul Social Democrat European (PSDE) și cu poporul Republicii Moldova, „care luptă pentru democrație, independență și statul de drept”, informează OFICIAL.
Internaționala Socialistă a declarat:
„Pe 20 octombrie, în cadrul unui referendum, poporul Moldovei a luat decizia istorică de a lega oficial viitorul țării lor de familia democratică a Uniunii Europene printr-un amendament constituțional. Acest rezultat este extrem de important dacă luăm în considerare încercările forțelor externe de a influența rezultatul prin mijloace ilicite și campanii active de dezinformare.
Internaționala Socialistă se opune ferm oricărei ingerințe din străinătate în procesele electorale și sprijină toate eforturile pentru asigurarea unor alegeri libere și corecte.
Întrucât al doilea tur al alegerilor prezidențiale și alegerile parlamentare din 2025 vor fi esențiale pentru Moldova, dar și pentru pacea și stabilitatea în regiune, ne exprimăm solidaritatea cu Partidul Social Democrat European și cu toți cei care luptă pentru democrație, independență și statul de drept”.