Inspectoratul General al Carabinierilor a prezentat bilanțul de activitate pentru 2022

Inspectoratul General al Carabinierilor a prezentat bilanțul de activitate pentru 2022

Astăzi, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco, a fost prezentat bilanțul de activitate a IGC pentru anul 2022, precum și trasate prioritățile pentru perioada imediat următoare.

În cadrul ședinței, au fost abordate nu doar rezultatele și succesele înregistrate în domeniile de competență pe parcursul perioadei menționate, ci și problemele și dificultățile pe care instituția le-a depășit.

Raportul de activitate a cuprins de asemenea descrierea impactului asupra societății, precum și volumul intervențiilor realizate de către subdiviziunile IGC. Astfel, pe parcursul anului trecut, în activități de menținere și asigurare a ordinii publice au fost implicați peste 70 mii de carabinieri.

Totodată, în contextul stării de urgență a sporit numărul misiunilor executate de către carabinieri în comun cu alte instituții ale MAI.

,,A fost un an complicat în care a trebuit să răspundeți rapid și eficient multiplelor provocări în contextul stării de urgență și a valului de refugiați. Cu certitudine am reușit să ne focalizăm pe îndeplinirea sarcinilor ce au fost înaintate de conducerea țării, am fost flexibili și rezistenți, reușind să formăm o echipă puternică. Rămâne aceste lecții să capete continuitate și în anul 2023. Prin lucrul nostru comun, sistemul afacerilor interne va contribui esențial ca țara noastră să atingă obiectivele prioritare de integrare în Uniunea Europeană, iar siguranța este garantul de dezvoltare pentru celelalte paliere”, a menționat ministrul Ana Revenco.

Printre, prioritățile pentru anul 2023, se regăsesc:

– realizarea acțiunilor aferente IGC, conform Foii de parcurs a MAI în vederea implementării acțiunilor prioritare de integrare europeană pentru an. 2023;

– operaționalizarea unei structuri (IGC), cu atribuții duale moderne în conformitate cu cele mai bune practici europene și internaționale, în măsură să răspundă proactiv la nevoile de securitate ale cetățenilor și ale societății;

– automatizarea proceselor informaționale, de prestare a serviciilor digitalizate în vederea sporirii eficienței în activitate;

– consolidarea capacităților Carabinierilor pentru participarea la operațiuni și misiuni internaționale;

Totodată, conducerea IGC a exprimat asigurările de rigoare privind faptul că întregul efectiv este gata pentru a răspunde proactiv la nevoile de securitate ale cetățenilor și ale societății.

Share