
CSM a dispus Inspecției Judiciare verificarea actelor judiciare pronunțate în cauzele privind aministierea unor persoane
Cu referire la aplicarea Legii nr. 243/2021 privind amnistia acordată cu ocazia aniversării a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și la aplicarea articolelor 91 și 92 din Codul penal, CSM reține următoarele:
După adoptarea Legii nr. 243/2021 privind amnistia, mai multe instituții ale statului au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la neaplicarea de către judecători a prevederilor acestei legi. În anii 2022 și 2023, Inspecția judiciară a înregistrat numeroase sesizări din partea persoanelor condamnate și a unor autorități publice, solicitând atragerea la răspundere disciplinară a unor judecători pentru pretinsa neaplicare a Legii nr. 243/2021. Aceste sesizări au fost examinate și au fost formulate decizii de inadmisibilitate.
În perioada 2021–2023, au fost formulate mai multe excepții de neconstituționalitate de către judecători, care au fost respinse de Curtea Constituțională, prin deciziile DCC nr. 9 din 20 ianuarie 2022, DCC nr. 20 din 17 februarie 2022 și DCC nr. 95 din 12 iulie 2022.
Pe 10 noiembrie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii a organizat o ședință de lucru dedicată aplicării Legii nr. 243/2021 în privința persoanelor condamnate la detenție pe viață. La această ședință au participat reprezentanți din mai multe instituții, inclusiv Ministerul Justiției, Procuratura Generală, Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea Supremă de Justiție, Consiliul Superior al magistraturii și judecători. În cadrul discuțiilor, judecătorii au subliniat că, prin comutarea pedepsei aplicabile condamnaților la detenție pe viață, aceștia își schimbă statutul din „condamnat la detenție pe viață” în „condamnat la pedeapsa cu închisoarea” pentru o perioadă determinată. Aceasta presupune posibilitatea reducerii pedepsei, în conformitate cu reglementările legale existente, inclusiv cele referitoare la condițiile de detenție.
Totodată, trebuie menționat că aplicarea Legii nr. 243/2021 a fost o provocare pentru sistemul judiciar, având în vedere complexitatea aplicării sale în contextul diversității situațiilor specifice fiecărui condamnat. De asemenea, s-a subliniat că legiuitorul este responsabil pentru reglementarea clară a condițiilor de executare a pedepsei comutate, în scopul protejării drepturilor victimelor și asigurării unei justiții echitabile.
Este important de reținut că judecătorii au obligația imperativă de a aplica legea și de a respecta principiile constituționale. În acest sens, instanțele competente au analizat mai multe cazuri individuale, iar deciziile emise au reflectat atât reglementările legale în vigoare, cât și circumstanțele specifice ale fiecărui caz.
De asemenea, menționăm că, până în prezent, din totalul de 77 de demersuri înaintate de Penitenciarul nr. 17, amnistia a fost aplicată în 15 cazuri, fiind respinsă definitiv în 36 de cazuri. În continuare, instanțele examinează un număr semnificativ de dosare, iar practica judiciară în domeniu rămâne în dezvoltare.
Cazul Radulov Iurie
- Data demersului: 10 martie 2025.
- Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
- Decizia inițială: Demersul Penitenciarului nr. 17 a fost admis, dispunându-se liberarea condiționată după executarea unui termen de 25 de ani și 6 luni.
- Recurs: Admis de instanța superioară pe 3 aprilie 2025, depus de Penitenciarul nr. 17, iar instanța a menținut decizia de liberare condiționată cu stabilirea unor obligații suplimentare.
Cazul Spătari Dumitru
- Data demersului: 19 noiembrie 2024.
- Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
- Decizia inițială: Înlocuirea pedepsei cu detențiune pe viață cu 20 de ani de închisoare.
- Recurs: Modificat de instanța superioară, Curtea de Apel Nord, care a dispus aplicarea muncii neremunerate în folosul comunității și eliberarea condamnatului din penitenciar.
- Măsură aplicată: Muncă neremunerată de 240 de ore.
Cazul Glec Alexandru
- Data demersului: 29 mai 2023, din partea Penitenciarului nr. 17.
- Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
- Rezultatul inițial: Demersul a fost respins ca neîntemeiat pe 29 mai 2023.
- Recurs: Admis la 25 ianuarie 2024 de către Curtea de Apel Chișinău, care a dispus rejudecarea cazului.
- Decizia finală: Pe 8 august 2024, demersul a fost respins de instanța de fond.
- Recurs final: La 4 decembrie 2024, recursul a fost admis de Curtea de Apel Nord, iar pedeapsa de detențiune pe viață a fost comutată în 30 de ani de închisoare.
- Liberarea condiționată: Admisă pe 26 februarie 2025 de Curtea de Apel Nord, care a dispus liberarea condiționată în temeiul art. 91 Cod penal, având în vedere comportamentul pozitiv și executarea unui termen de 27 de ani de detenție.
Cazul Sinigur Alexandru
- Data înregistrării demersului: 2 septembrie 2022.
- Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Rezina.
- Rezultatul inițial: Demersul a fost respins pe 31 mai 2023.
- Recurs: A fost formulat și admis la 27 februarie 2024, de către Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău.
- Decizia: În temeiul art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 243/2021, pedeapsa lui Sinigur Alexandru a fost comutată din detențiune pe viață la 30 de ani de închisoare.
- Cererea de liberare condiționată: Depusă la 25 februarie 2025.
- Instanța de fond: Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a admis cererea pe 27 martie 2025.
- Decizia: Liberarea condiționată înainte de termen, având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 91 din Codul penal:
- Respectarea procedurii prealabile.
- Realizarea programului individual de executare a pedepsei.
- Comportament pozitiv.
- Executarea unui termen mai mare de 20 de ani.
- Recurs: Admis pe 4 aprilie 2025 de către Curtea de Apel Nord, care a casat încheierea din 27 martie 2025 și a respins demersul ca nefondat.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață, pentru a stabili motivele care au stat la baza admiterii sau respingerii acestor demersuri.