Inițiatorul unui nou partid propune constituirea „Ligii interesului național” pentru alegerile parlamentare

Inițiatorul unui nou partid propune constituirea „Ligii interesului național” pentru alegerile parlamentare

În contextul alegerilor parlamentare, liderul Partidului Politic în devenire „Pentru Oameni Natura și Animale” (PONA), Ion Dron a lansat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un apel către cetățenii care intenționează să candideze la alegerile parlamentare, dar și către partidele pro-europene și unioniste, informează Oficial.

Ion Dron a anunțat că apelul va fi expediat către mai multe partide.

„În prezent, scena politică moldovenească este diminuată de rivalitățile a două tabere, foști parteneri de afaceri. În context, propun constituirea pentru scrutinul electoral din 24 februarie 2019 – Liga interesului național, care poate fi un front comun în scopul consolidării forțelor pro-europene împotriva unei alianțe post parlamentare PDM – PSRM sau PSRM – PPDA. Pe termen scurt, Liga interesului național ar urma să întreprindă acțiuni conjugate ce țin de participarea candidaților pro-europeni în circumscripțiile uninominale în alegerile parlamentare. Pe termen mediu, presupune acțiuni comune pentru câștigarea alegerilor locale din 2019, iar pe termen lung, înlăturarea partidele a celor trei partide din arcul de guvernare. Ca și stat parlamentar, RM poate fi guvernată prin alianță, dar prin alianță cu promisiuni normale pentru cetățeni și cu lucruri logice în gestionarea trebuirilor de stat. Prin urmare, pentru cei care alegerile din februarie 2019 nu sunt un scop în sine, pentru cei care interesul comunitar este mai important decât interesul personal, pentru cei care mai au vocație și verticalitate, este acest apel și sunt așteptați la ședința de dezbatere și constituire a Ligii interesului național”, a precizat Dron.

De menționat că, eveniment este preconizat pentru data de 11 octombrie, ora 14:00, în cadrul Agenției de Presă „IPN”.

Doina Secrieru

Share