Inițiativă legislativă: sunt vizați cetățenii ce vor sa-şi privatizeze spaţiul locativ

Inițiativă legislativă: sunt vizați cetățenii ce vor sa-şi privatizeze spaţiul locativ

Deputaţii PLDM îşi propun să modifice Legea privatizării fondului de locuinţe cu scopul de a stabili condiţii echitabile tuturor cetăţenilor care vor sa-şi privatizeze spaţiul locativ. În acest sens, fracţiunea parlamentară a PLDM a înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă un proiect de lege, care să remedieze prevederile depăşite ale legii din 1993.

„În conformitate cu prevederile actuale ale Legii privatizării fondului de locuinţe, vechimea totală de muncă pentru subiecţii care cad sub incidenţa legii respective este calculată până la data adoptării acesteia, adică până la 10.03.1993. În aceste circumstanţe, în mod inechitabil, se exclud din grupul potenţial de persoane eligibile pentru procesul de privatizare a locuinţelor subiecţii care au un stagiu de muncă considerabil, realizat după adoptarea Legii privatizării fondului de locuinţe”, se menţionează în nota informativă.

Astfel, deputaţii propun calcularea vechimii totale de muncă a solicitanţilor de la data depunerii cererii de privatizare şi nu după cum prevede legea actuală.

Legiuitorii menţionează că iniţiativa legislativă are la bază actualele realităţi juridice şi social-economice.

Maria Roșca

Share