Îndemnul repetat al CALC pentru CEC
Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) îndeamnă repetat Comisia Electorală Centrală (CEC) să organizeze consultări publice veritabile, oficiale și transparente pe proiectul hotărârii de constituire a secțiilor de votare peste hotarele țării, transmite OFICIAL.
Coaliția reiterează solicitarea de invitare a tuturor părților interesate, cel puțin prin publicarea unui anunț oficial pe pagina web a CEC. Coaliția își exprimă deschiderea de a participa la toate consultările publice organizate de CEC și nu doar la tema deschiderii secțiilor de votare peste hotarele țării.
„Deschiderea secțiilor de votare în străinătate este unul dintre subiectele intens și pe larg dezbătute în ajunul fiecărui scrutin electoral. În ultimele câteva săptămâni mai multe părți interesate, inclusiv alegătorii din diasporă, și-au exprimat public sau pe mediul online îndoielile și temerile privind corectitudinea procesului de constituire a secțiilor de vot în străinătate.
Organizațiile membre ale Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, Promo-LEX și ADEPT au propus Comisiei mecanisme și metodologii clare și transparente privind stabilirea numărului secțiilor de votare peste hotare și distribuirea lor geografică, fără a primi vreun răspuns din partea CEC.
La 14 septembrie 2020, CEC a invitat printr-un mesaj electronic membrii Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte la o întrevedere având tematica constituirii secțiilor de votare peste hotare. CEC și-a manifestat disponibilitatea organizării ședinței la data de 15 septembrie 2020 orele 15.00. Invitația electronică la fel nu conținea nici un fel de materiale aferente în baza cărora puteau avea loc discuții. Atenționăm că întrevederea era planificată să aibă loc cu o zi înainte de expirarea termenului de înregistrare prealabilă, fapt care împiedică organizarea unor consultări veritabile la acest subiect. Decizia Consiliului Coaliției, adusă la cunoștința CEC în aceeași zi, a fost de a reitera necesitatea organizării unor consultări publice veritabile, dar a subliniat că acestea pot avea loc doar după data de 16 septembrie 2020, când expiră termenul pentru înregistrarea prealabilă și la aceste consultări trebuie să participe toate părțile interesate”, se spune în apelul CALC.
Membrii CALC reiterează că subiectul deschiderii secțiilor de vot peste hotare este unul de interes public și că vor participa doar la o ședință publică, organizată după 16 septembrie 2020, cu invitarea tuturor părților relevante și interesate.
Cristina Pendea