Încă un partid unionist își înaintează candidatura pentru alegerile din mun. Chișinău
Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Alexandra Can, candidează la funcția de primar general al municipiului Chișinău, în baza deciziei Biroului Permanent Central, informează Oficial.
„PNL, primul partid statutar unionist din Republica Moldova a pledat și pledează continuu pentru coagularea, consolidarea și coordonarea acțiunilor forțelor eurounioniste, pentru a se contracara ofensiva forțelor revanșarde antieuropene și antiromânești. În acest scop, reprezentanții PNL au inițiat și participat la numeroase discuții – bilaterale și multilaterale – pentru identificarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale din anul 2016, precum și, în acest an, – pentru funcția de Primar general al capitalei Chișinău. Totodată, unele entități politice și-au înaintat candidații înainte de a se realiza o înțelegere comună privind un candidat comun, iar dialogul început inclusiv la Forul organizat de Mișcarea civică europeană, deși este necesar, nu a continuat. În aceste condiții, PNL a decis, prin organismele sale colective, să propună chișinăuienilor candidatură înaintată de partid”, se menționează într-un comunicat de presă al partidului.
În același timp, PNL comunică mai multe detalii cu privire la candidatura partidului. „Alexandra Can este o persoană politică și publică cunoscută și apreciată. Este economist de profesie, directorul general al întreprinderii ”Artima” SA. A deținut mai multe funcții înalte în instituții publice centrale și locale, inclusiv funcția de ministru. Deține și în prezent unele funcții, inclusiv în asociații profesionale. Pentru activitatea desfășurată a fost menționată cu înalte distincții ale celor două state românești – Republica Moldova și România”, se precizează în comunicat.
Prin urmare, PNL anunță că, Alexandra Can, astăzi, va depune actele pentru funcția de Primar, la Consiliul Electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău pentru a fi înregistrată.
Mihaela Conovali