Încă un partid înregistrat în Republica Moldova
În Registrul partidelor politice din Republica Moldova, la 16 august curent, a mai fost înregistrată o formațiune – Partidul «Ai noștri – НАШИ». Despre aceasta a anunțat președintele partidului, Mihail Ahremțev, informează OFICIAL.
E de menționat că, «Ai noștri – НАШИ» a desfășurat Congresul de constituire la 12 iunie curent în scuarul Parlamentului. În cadrul evenimentului a fost prezentat programul, a fost aprobat statutul și documentele necesare pentru înregistrare.
„Mulțumim tuturor celor care au crezut, celor care în ultimul un an și jumătate au fost prezenți și ne-au ajutat cu ce a fost posibil. În capitală și la nord, la sud și în regiunea transnistreană. În țară și peste hotare. Mulțumim tuturor”, a menționat Ahremțev.
Cristina Gurez