Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate vine la Chișinău

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate vine la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, anunță că în următoarele zile Republica Moldova va fi gazda unor înalți oficiali care ne vor vizita în semn de solidaritate și susținere pentru măsurile pe care le întreprinde în gestionarea riscurilor asociate cu țara noastră ca urmare a războiului din Ucraina, și în special ce ține de gestionarea fluxului de refugiați veniți la noi în țară, transmite OFICIAL.

Astfel, la 1 – 2 martie – Helga Schmid, secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), inclusiv se va întâlni cu reprezentanții misiunii civile de monitorizare a OSCE evacuate recent din Ucraina;

La 2 – 3 martie – Josep Borrell Fontelles, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate și Oliver Varhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere.

„În cadrul programului, oficialii se vor întâlni cu președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și vicepremierul Nicu Popescu pentru a aborda modalitățile de soluționare a problemelor generate de criza de securitate din regiune, necesitățile de asistență și măsurile concrete pentru a sprijini consolidarea rezilienței țării noastre”, spune Popescu.

Cristina Parfeni

Share