În Republica Moldova există și Mișcarea social-politică „STOP GENOCID”

În Republica Moldova există și Mișcarea social-politică „STOP GENOCID”

În Republica Moldova deja există și partidul politic – Mișcarea social-politică „STOP GENOCID”, informează OFICIAL. 

La 28 mai curent s-a desfășurat Congresul Mişcării Profesioniştilor „Speranţa-Надежда”, în cadrul căruia partidul și-a schimbat denumirea.

„În cadrul congresului a fost aprobat noul statut, noul program și a fost schimbată denumirea”, a declarat Andrei Donică, președintele Mișcării.

„Însăți denumirea arată că noi, pe viitor, vom lupta împotriva genocidului real care este astăzi în Republica Moldova.

Cu părere de rău, în secolul 21, în centrul continentului european, am apelat la o denumire strigătoare la cer – „STOP GENOCID”, dar aceasta este situația din Republica Moldova”, a explicat politicianul.

Precizăm că, Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда” a fost înregistrată la 17 februarie 1999, având drept scop protecţia şi promovarea drepturilor politice, economice, sociale ale cetăţenilor; crearea de condiţii favorabile în vederea valorificării potenţialului uman, precum şi promovarea valorilor democratice.

Share