Ilan Șor: Vom majora salariile medicilor, vom cumpăra ambulanțe și echipament medical nou

Ilan Șor: Vom majora salariile medicilor, vom cumpăra ambulanțe și echipament medical nou

Domeniul sănătății poate fi salvat doar prin investiții masive și modernizare. Declarația a fost făcută de președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a menționat că medicii au nevoie acum de susținerea statului mai mult ca oricând.

„Măsurile de sprijin pentru domeniul medicinei din planul pentru scoaterea din criză a țării, pe care l-am prezentat săptămâna trecută, sunt extrem de actuale, după ce guvernarea PAS a decis să-i lase fără majorare de salariu, în 2023, pe zeci de mii de angajați ai spitalelor și centrelor medicilor de familie. Ținând cont de inflația de peste 30 la sută, ei vor fi cei mai sărăciți dintre bugetari!”, a atenționat Ilan Șor.

El a criticat conducerea ministerului, pentru lipsă de viziune asupra dezvoltării acestui domeniu.

„Dacă privim cine conduce Ministerul Sănătății, totul devine clar. Nu putea unul dintre cei mai incompetenți membri ai Guvernului Gavrilița să îmbunătățească situația medicilor. Ala Nemerenco poate să ghicească în cafea sau în boabe de fasole, în cel mai bun caz, despre cât de agresiv a dominat negocierile cu Gazprom valetul Maiei Sandu. La asta se sfârșesc abilitățile ei manageriale”, a menționat Ilan Șor.

El a avertizat că situația în medicină a devenit critică.

„Un medic sărăcit va fi nevoit fie să ceară mită, fie să abandoneze profesia sau țara. Este vorba de oamenii care și-au pus în pericol viața, când lumea era bântuită de coronavirus. Așa i-a răsplătit guvernarea „oamenilor buni”, prin privarea acestora de sporul salarial meritat pe deplin”, a subliniat Ilan Șor.

În opinia lui, guvernarea face totul pentru a distruge sistemul sănătății, pentru a descuraja angajarea specialiștilor și pentru a-i lăsa pe oameni să moară de boală.

„Iată de ce, doar o dublare a bugetului pentru sănătate, o majorare de două ori a salariilor pentru medici poate să salveze sistemul de la colaps. Este nevoie de a dota cu echipament modern toate spitalele regionale și de a extinde lista medicamentelor și serviciilor compensate. Toate stațiile de medicină urgentă urmează a fi asigurate cu ambulanțe noi, care să reacționeze rapid la solicitările oamenilor. Am identificat investitori, care sunt gata să aducă în țară 10 miliarde de euro, suficient pentru a realiza toate aceste acțiuni. Numai în aceste condiții, vom putea spera la un sistem medical care salvează vieți, nu ca cel propus de PAS, care te încurajează să mori”, a notat Ilan Șor.

Share