Ilan Șor: Pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate, dar acest lucru trebuie decis civilizat

Ilan Șor: Pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate, dar acest lucru trebuie decis civilizat

Alegerile parlamentare anticipate sunt singura soluție în actuala criză politică din Republica Moldova, dar decizia privind desfășurarea acestora trebuie luată civilizat, la masa de negocieri de către toate partidele parlamentare. Afirmația a fost făcută de către deputatul Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

„Considerăm că alegeri parlamentare anticipate sunt necesare. De aceea am propus în câteva rânduri și celor de dreapta, și celor de stânga, să ne așezăm la masa de dialog pentru a discuta privitor la fixarea unei date exacte pentru organizarea anticipatelor”, a declarat Ilan Șor.

Ilan Șor consideră că anticipatele sunt singura soluție în actuala situație politică, dar că trebuie de ținut cont și de problemele curente ale țării.

„Sunt convins și consider că singura soluție de ieșire din actuala situație sunt alegerile parlamentare anticipate. Să facem acest lucru însă civilizat, la masa de negocieri, să fixăm o dată și să urmăm acest parcurs”, a menționat Șor.

Liderul Partidului „ȘOR” a mai spus că, deși nu dă pe față, jumătate din acest Parlament nu-și dorește anticipate, deoarece mulți dintre actualii deputați nu se vor regăsi în viitorul Legislativ, întrucât și-au demonstrat incompetența.

În mesajul video, Șor neagă categoric că Partidul „ȘOR” ar face parte dintr-o coaliție nedeclarată cu PSRM, spunând că deputații partidului ȘOR și cei din „Pentru Moldova” vor vota legile necesare țării. Șor a spus că formațiunea sa nu intenționează facă alianțe nici cu partide de dreapta, nici cu cele de stânga.

Mihaela Rotari

Share