Ilan Șor: La Orhei, modernizarea drumurilor este în plină desfășurare

Ilan Șor: La Orhei, modernizarea drumurilor este în plină desfășurare

Lucrările de reconstrucție a trei artere rutiere importante din orașul Orhei sunt pe final, iar administrația municipalității estimează că străzile Dorobanților, Eliberării și Miron Costin vor fi date în exploatare până la sfârșitul lunii, se menționează într-un comunicat al Primăriei localității. 

„La inițiativa fostului primar de Orhei, Ilan Șor, ales deputat pe circumscripția uninominală Orhei, pentru prima dată aici sunt construite apeduct și canalizare, dar va fi amenajată și o parcare pentru zeci de automobile”, se mai declară în același comunicat.

Cele trei străzi, cu lungimea totală de aproape 1,5 km, sunt acoperite cu un strat de asfalt cu o grosime de peste 10 centimetri. Pentru aceasta va fi nevoie de peste 4.000 de tone de asfalt. Aici este amenajată și o parcare pentru 65 de automobile care se va întinde pe o suprafață de 1300 de m2. De asemenea, va fi construită o stație de microbuz.

„Echipa lui Ilan Șor își propune să finalizeze în acest an reparația tuturor străzilor din oraș. În paralel, a menționat fostul edil, este instalat sistemul de apă și canalizare, iar lucrările sunt realizate cu forțele proprii ale Primăriei”, adaugă Primăria Orhei.

„Prioritatea noastră este continuarea reconstrucției străzilor din Orhei. În prezent, reparăm un drum unde nu a existat niciodată apeduct și canalizare. Străzile aflate în reparație sunt centuri de legătură și de tranzit cu alte artere principale din oraș. Astfel, în acest an ne propunem să reparăm toate străzile din municipiul Orhei. Ne bucură faptul că toate lucrările sunt efectuate cu sursele proprii ale Primăriei, ceea ce permite economie de bani și redirecționarea acestora spre alte proiecte de infrastructură”, a declarat Șor.

Primarul interimar de Orhei, Diana Memeț, dă asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lunii.

„Proiectele de infrastructură din municipiul Orhei au fost lansate în 2015, după preluarea administrației orașului de către Ilan Șor și echipa sa. Modernizarea municipiului Orhei continuă și după preluarea de către Ilan Șor a mandatului de deputat. Recent a fost modernizată și stilizată după toate standardele de calitate și design intrarea în oraș, care a devenit de nerecunoscut. De asemenea, în ultimele luni, mai multe curți ale blocurilor de locuit au fost renovate capital”, adaugă Primăria.

dscf0032_7591654

dscf0112_7740991

dscf0141_2637748

Mihaela Rotari

Share