Ilan Șor – la discuții cu vicepreședinți ai grupului PPE în Parlamentul European. Iată ce subiecte au fost abordate! (foto)

Ilan Șor – la discuții cu vicepreședinți ai grupului PPE în Parlamentul European. Iată ce subiecte au fost abordate! (foto)

În cadrul vizitei, Ilan Șor a avut un schimb de opinii cu vicepreședințiii Parlamentului European, Mairead Mcguiness, și Ramon Luis Valcarcel Siso, privind dezvoltarea Republicii Moldova, colaborarea europeană, precum și situația social-politică din țara noastră. Ambii vicepreședinți reprezintă grupul Partidului Popular European în Parlamentul European.

Liderul politic Ilan Şor s-a întâlnit cu peste 20 de deputați ai Parlamentului European, reprezentanți ai diferitor grupuri politice din mai multe țări ca Germania, Austria, Italia, Spania, Grecia, Croația, Estonia, Olanda, Slovenia, Polonia,Letonia și Marea Britanie, care au manifestat un interes deosebit în discuțiile axate pe așa numitul caz al „Furtului Miliardului”.

Potrivit deputaților europeni, acest subiect este monitorizat de Parlamentul European, iar discuțiile cu Ilan Șor și documentarea din prima sursă, au fost de bun augur și utile.

Referindu-se la respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului într-o țară democratică ca Republica Moldova, Europarlamentarii s-au arătat îngrijorați de constrângerile și încălcările sesizate în raport cu Ilan ȘOR, exprimând sprijinul și suportul în asigurarea unui proces echitabil. Ilan ȘOR le-a prezentat europarlamentarilor dovezi privind abuzurile la care este supus în Republica Moldova, faptul ca în dosarele în care este investigat se fac presiuni asupra justiției din partea unor partide, dar și a unor pretinse ONG-uri și instituții media, care în realitate au beneficiat de frauda din sistemul bancar și ar trebui sa răspundă în fața legii, dar acum caută să-și șteargă urmele prin campanii de manipulare și presiuni asupra justiției.

Totodată, potrivit agendei de discuţii, au fost abordate subiecte privind dezvoltarea Aeroportului Internaţional Chişinău, problema antisimetismului în Republica Moldova, precum şi alte aspecte.

De asemenea, Europarlamenarii au manifestat interes față de reformele și proiectele sociale destinate cetățenilor Republicii Moldova și implementate de Partidul Șor.

Un alt subiect discutat cu deputații europeni a fost reformele de dezvoltare a orașului Orhei, progresele obținute de Ilan Șor în funcția de primar, precum și programul politic al partidului privind dezvoltarea regională a Republicii Moldova.

În același timp, Phil Hogan, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a apreciat pozitiv programul politic al Partidului Șor, menționând că este deschis pentru colaborare și oferirea asistenței necesare în acest domeniu.

Mai mult, s-a decis realizarea unui proiect comun, privind schimbul de experienţă în domeniul agriculturii şi consolidării eforturilor în dezvoltarea acestui sector în Republica Moldova.

Astfel, în primăvara anului curent, în oraşul Orhei şi pe Aeroportul Internaţional va fi organizat primul iarmaroc cu produse europene, care va deschide noi oportunităţi agricultorilor din ţara noastră.

La rândul său, Ilan Șor a specificat că Republica Moldova are potențialul necesar pentru a dezvolta economia țării, prin implementarea unor acțiuni durabile, care vor impulsiona dezvoltarea localităților, creșterea economică a ţării noastre.

La sfârșitul zilei, deputații europeni au fost invitați la o cină organizată în stil moldovenesc. Aici ei au fost serviţi cu bucate tradiționale ale Republicii Moldova și au admirat evoluția unor ansambluri de muzică și dansuri populare.

Menționăm că această vizită a fost aprobată de instanța de judecată, după mai multe invitații adresate dlui Ilan Șor de către deputații europeni. Ultimul caz de respingere a invitației din partea europenilor a avut loc în luna iunie.

22218457_1953430574873136_6626554908115910887_o

22195665_1953431171539743_8691505847977392871_n

22195922_1953431228206404_5628514255449455693_n

22289693_1953431178206409_1545018908673112077_o

Mihaela Rotari

Share