Ilan Șor: Dacă vom învinge noi, vor învinge oamenii

Ilan Șor: Dacă vom învinge noi, vor învinge oamenii

Victoria Partidului Politic ȘOR la alegerile parlamentare de duminică va însemna de fapt victoria întregii țări și a fiecărui cetățean în parte pentru că astfel, oamenii vor obține ceea ce așteaptă de zeci de ani – viață de calitate, infrastructură dezvoltate și o conducere onestă, a declarat în cadrul unei conferințe de presă pe final de campanie, liderul formațiunii, Ilan Șor.

Ilan Șor s-a arătat convins că Partidul Politic ȘOR va învinge la scrutinul de duminică, deoarece este formațiunea care se deosebește de toate celelalte care s-au perindat la guvernare după independență încoace. „Vom învinge pentru că suntem singurul partid din istorie care nu și-a mințit alegătorii. Vom învinge pentru că suntem singurul partid care nu doar și-a îndeplinit programul, dar a făcut mai mult decât a promis. Vom învinge pentru că am demonstrat că schimbările „aici și acum” sunt reale”, a arătat Șor.

Totodată, el a comunicat că victoria Partidului Politic ȘOR „va însemna de fapt victoria fiecărui cetățean al Republicii Moldova”. „Dacă vom învinge noi, înseamnă că vor învinge oamenii. Oamenii vor învinge pentru că se va termina cu pălăvrăgeala goală și va începe lucrul. Oamenii vor învinge pentru că vor obține ceea ce așteaptă demult – viață de calitate, locuri de muncă în fabrici și uzine de stat, pentru că veniturile vor fi de câteva ori mai mari decât coșul minim de consum, pentru că în fiecare localitate vor fi instituții moderne de învățământ și sănătate, vor avea posibilitatea să revină acasă cei care au plecat, pentru că vom crea condiții de viață unde vor vrea să trăiască. Oamenii vor învinge pentru că au meritat asta, deoarece timp de zeci de ani poporul nostru a pierdut”, a mai declarat Șor.

Făcând o retrospectivă a campaniei electorale, Ilan Șor a declarat că alături de echipa partidului său a avut „mii de întrevederi cu sute de mii de oameni, care l-au convins definitiv de corectitudinea cu care formațiunea sa abordează problemele oamenilor și ale țării”.

„Parcurgând țara am văzut orașe pustiite, sate fără oameni, străzi centrale fără lumină. După aceasta m-am convins definitiv că Partidul Politic ȘOR trebuie să utilizeze încrederea poporului. Trebuie să învingem pentru a crea condiții confortabile de viață pentru fiecare cetățean”, a menționat Șor.

El a mai amintit că împreună cu echipa sa a demonstrat la Orhei că poate face schimbări radicale într-un timp scurt, „lucru pe care este gata să-l facă pentru întreaga țară”. „Sunt gata să devin primarul întregii țări, al fiecărui oraș, sat și al fiecărei mahalale, al fiecărui om,  și de dimineață până seara să rezolv problemele fiecărui cetățean”, a declarat Șor, arătându-se convins de victoria partidului său la scrutinul parlamentar din 24 februarie.

Mihaela Rotari 

Share