Igor Volnițchi: „Decizia PDM de a nu participa la alegeri este una rațională”

Igor Volnițchi: „Decizia PDM de a nu participa la alegeri este una rațională”

Comentatorul politic, Igor Volnițchi afirmă că Partidul Democrat din Moldova (PDM) a făcut o alegere bună când nu și-a înaintat candidatul său la prezidențiale, transmite OFICIAL.

În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul TV N4, Igor Volnițchi a menționat că Pavel Filip are un rating mai bun ca partidul și, participând la aceste alegeri, ar fi tras formațiunea în jos

„Decizia PDM de a nu participa la alegeri este una rațională. Pavel Filip are un rating mai mare decât PDM. Această campanie va fi un joc între Usatîi și concurenții de dreapta. PDM nu parcurge cea mai fericită perioadă în istoria sa, este într-un declin de imagine. Filip, având un rating mai bun decât partidul și participând în alegeri, risca să tragă partidul în jos. Pentru el e important să păstreze o oarecare intrigă, să permită dreptei și stângii tradiționale să lupte în aceste alegeri, ca ulterior să vadă cine a pierdut în poziții și să le preia. Democrații au revenit, undeva după plecarea lui Plahotniuc, pe centru, de acolo de unde pornise. Această poziție permite ca în cazul în care se poticnește dreapta, să mergi spre electoratul de dreapta, dacă se poticnește stânga, să mergi spre electoratul de stânga. Ei trebuie să păstreze intriga mai ales că până la alegerile parlamentare anticipate nu a mai rămas atât de mult. O greșeală în prezidențiale i-ar fi costat viitorul politic”, a spus Igor Volnițchi.

De asemenea, comentatorul politic a menționat că, în turul II al alegerilor se va pronunța centrismul partidului. „Eu cred că PDM va folosi campania electorală pentru discuții pe interior. Le va trebui și lor o formă de mobilizare. Când se va ajunge în turul II, vom vedea centrismul mai pronunțat al democraților. Vor juca așa cum a jucat domnul Diacov dintotdeauna: încercând să atragă din turul II maximum beneficii pentru formațiune”, a mai spus Igor Volnițchi.

Cristina Parfeni

Share