Igor Munteanu și-a suspendat activitatea în cadrul IDIS „Viitorul”
Igor Munteanu, fondatorul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, și-a suspendat oficial activitățile legate de instituție, chiar din momentul înregistrării formațiunii politice al cărui președinte a fost ales recent, informează OFICIAL.
Echipa IDIS „Viitorul”, precizează că din 1993, când asociația a fost constituită ca organizație neguvernamentală, fără scop comercial, cu statut de centru de politici publice independent și ne-afiliat politic, atunci când unii dintre membrii săi au decis să urmeze activități cu caracter politic, aceștia au urmat obligația de a suspenda activitățile desfășurate în cadrul IDIS ”Viitorul”, renunțând la atribuțiile și activitățile desfășurate în cadrul institutului.
Astfel, Igor Munteanu a renunțat la funcția de director executiv pentru prima dată în luna noiembrie 2018, în legătură cu asocierea sa la Blocul ACUM, care reprezenta un partid politic de opoziție, ulterior devenind deputat.
În acest moment, IDIS „Viitorul” este condus de Liubomir Chiriac, Director executiv, și Carolina Ungureanu, Vice-director pentru Cooperare Internațională.
IDIS „Viitorul” menționează că este o asociație non-profit, care își păstrează statutul de ONG neutru, nu a făcut și nu va face niciodată partizanat politic.