
Igor Munteanu: Omorul lui Charlie Kirk trebuie să fie o lecție pentru toți cei care recurg la campanii de ură, la instigări la violență și linșaj mediatic pentru a-și anihila oponenții politi
Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), spune că a urmărit ieri consternat asasinarea lui Charlie Kirk la o raliu politic din Utah, SUA, și că, „indiferent de convingerile lui Kirk, acest omor este o mare tragedie, un atac teribil asupra democrației americane. Violența, polarizarea și ura exprimată prin omor lovește în inima Constituției Americane, care garantează fiecărui cetățean dreptul la libera exprimare. Acest asasinat ne arată cât de grav este să tolerezi discursul de ură, să răspunzi cu ură și să încurajezi violența verbală contra oponenților politici, care se transformă în gloanțe pentru fanatism politic”.
Potrivit spuselor sale, este important să spunem NU urii și violenței în politică.
„Omorul lui Charlie Kirk trebuie să fie o lecție pentru toți cei care recurg la campanii de ură, la instigări la violență și linșaj mediatic pentru a-și anihila oponenții politici. Nimic nu justifică ura în spațiul public. Consider ca lecția acestui asasinat trebuie să fie învățată și de europeni, inclusiv cei care/și arogă profilul de “europeni autentici”, dar se comportă ca niște fanatici. Violența naște violență”, a declarat el.
Politicianul a mai spus că, ziua de Doliu național declarată în SUA pentru Charlie Kirk arată linia roșie pe care anumite grupuri politice au călcat-o, iar crimele urmează a fi pedepsite. Cei care recurg la violență verbală ori fizică trebuie să fie trași la răspundere legală, iar statul să asigure cetățenilor libertatea de expresie și dreptul lor de a-și exercita libertățile politice, indiferent de natura opțiunilor lor. Cenzura, prigonirea adversarilor politici, folosirea sperietorilor “hibride” în scop electoral, nu înlocuiește opinia intimă a individului, ci doar o radicalizează.
„Să nu uităm ca în era comunicațiilor rapide, acest incident tragic este resimțit imediat oriunde în lume. Din păcate, campaniile de ură au devenit obișnuite deja în Republica Moldova. iar anumite autorități (plătite din bani publici) au devenit inginerii unor campanii de ură, le-au încurajat și chiar executat în folosul puterii.
Acest omor din Utah ar trebui să dea de gândit unor partide politice imature. Este important ca și Moldova să se îndrepte spre depolarizare, ca respectul și dialogul civilizat să fie pilonii aderării noastre la UE.
Este momentul să ne unim și să apăram valorile democratice, fără jumătăți de măsură, fără violență și campanii de ură, cu respect pentru fiecare voce care aparține cuiva”, a mai spus Igor Munteanu.