Igor Munteanu: Moldova atrage investiții mai mult ca ponderea europeană. Problema este că investitorii vin și pleacă la scurt timp

Igor Munteanu: Moldova atrage investiții mai mult ca ponderea europeană. Problema este că investitorii vin și pleacă la scurt timp

Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), a constatat că „Moldova atrage cu 38-54% mai multe investiții ca pondere în PIB față de media europeană. Astfel, ISD Moldova: 1,8-2,0% din PIB. Media UE: 1,3% din PIB Problema e ca investitorii vin și pleacă la scurt timp din cauza unor grave probleme de (dis) funcționare a statului ori îngheață activitățile la un nivel suboptimal pentru forța locală de muncă și integrare a businessului”.

În opinia sa, motivele principale pentru care unele companii au plecat din Moldova sunt:

1). Fiscalitate excesivă – Taxe mari și controale dese sau neclare au dus la descurajarea afacerilor, mai ales în sectorul industrial.

2). Bariere artificiale – “Reguli” create special pentru anumite companii mari, ceea ce a generat sentimentul de tratament incorect și lipsă de predictibilitate.

3). Expirarea contractelor fără alternative – Cum a fost cazul Fujikura și Coroplast, companii care și-au închis activitatea în lipsa unor noi contracte sau perspective de dezvoltare.

4). Lipsă de viziune și suport instituțional – Absența unui dialog autentic cu guvernul, un cadru legal rigid și lipsă de facilități personalizate pentru investitori strategici.

5). Birocrație și proceduri administrative greu de navigat la care se adaugă Infrastructură industrială și transport încă modestă la scară regională și deficit critic a forței de muncă.

De asemenea, liderul CUB a venit și cu o „radiografie”:

1). RM ocupă locul 48 din 190 în clasamentul Doing Business, cu 74,4 — peste Ucraina (64) și apropiat de România (55), sub performanțele regionale de top, precum Polonia sau Estonia.

2). Global Innovation Index 2024: Moldova este pe locul 68 din 133 la inovare, sub Estonia (18), Polonia (41), România (48) — potențial limitat pe zona de tehnologii și servicii avansate.

3). Startups & atractivitate: Moldova ocupă locul 90 la nivel global în ecosistemul pentru startup-uri (Index 2025: 0,581), față de Estonia — lider regional, infrastructura digitală și administrativă încă necesită dezvoltare.

Din perspectiva CUB (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare) este nevoie de un set de priorități urgente pentru atragerea și adaptarea ISD:

1). Moratoriu pe modificări fiscale și stabilitate legislativă. Garanții pentru cel puțin 2 ani fără schimbări majore la taxe, consultări reale cu mediul privat la orice reformă, nu mimetism.

2). Digitalizarea administrației de stat și ghișeu unic pentru investitori. Termini scurți pentru autorizări și facilități, zero toleranță la mite.

3). Lansarea unor mega 2–3 parcuri industriale moderne regionale. Statul asigura Infrastructură „la cheie” cu utilități și stimulente, chiriile competitive, coordonate cu mediul privat.

„Și alte “bonusuri” despre care discutăm în formate profesionale pt ca RM să strălucească ca o bijuterie în comparație cu toate statele vecine. Cred cu tărie ca RM poate fi atractivă pentru investitori (inclusiv ISD) prin reforme structurale orientate spre investitor, infrastructură modernă, facilități fiscale reale, sprijin pentru forța de muncă și transparență administrativă. Potențialul există, oameni de stat nu s-au găsit. Acum există CUB, partidul CUB”, a subliniat Igor Munteanu.

Share