Igor Munteanu: Ar trebui să aducem oameni serioși în ministerele care trebuie să asigure economiei vitalitate și deschidere

Igor Munteanu: Ar trebui să aducem oameni serioși în ministerele care trebuie să asigure economiei vitalitate și deschidere

„Republica Moldova: 4 cu sapa, 8 cu mapa. La fiecare 4 muncitori în economia reală din Republica Moldova revin 8 consumatori de taxe și impozite – 2 bugetari și 6 pensionari. Cifrele statistice reflectă proporțiile unei adevărate tragedii în economia acestui stat mic și fragil (statelet)” – a constatat Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), informează OFICIAL.

Politicianul a spus că avem nevoie de guverne care să garanteze locuri noi de muncă (bine plătite) și să emancipeze afacerile.

„Asta ar însemna ca fondurile pentru dezvoltarea mediului de afaceri să nu ajungă, din inerție sau confort birocratic, la unii și aceiași beneficiari, iar educația antreprenorială și orientarea spre activități profitabile să devină o politică națională, nu un moft al unor finanțatori pasionați. Tragedia economiei din RM se reflectă în a) creștere mediocră, b) lipsa unor motoare de creștere, c) exodul populației, d) lipsa de campioni, e) corupție, birocrație și piedici excesive în calea unor afaceri ușor de gestionat”, a precizat el.

Igor Munteanu a remarcat că stagnarea este menținută și de atitudinea neprietenoasă a unor instituții de stat contra antreprenoriatului, care inhibă inițiativa, amenință afacerile private prin amenințări și riscuri, o subjugă clientelei de stat și schemelor de preluare a afacerilor cu mâinile birocrației și corupției.  Potrivit spuselor sale, practic nu există domeniu în care lucrurile să meargă ca la carte, în care să existe reușite cu care să te lauzi pe plan regional.

Luând drept exemplu subvențiile pentru agricultură, liderul CUB a spus: „O temă disputată fierbinte în societate, cu pro și contra, influențată de preferințe politice, la purtător. Dar oare câți știu de faptul că, în 2023, din volumul total de 1,7 mlrd lei (cu 200 mln mai mult decât planificat), agricultorii au primit în 2023 numai 568 mln lei, restul (1,1 mlrd) fiind orientate spre achitarea restanțelor guvernului față de agricultori (din 2022). De fapt, subvențiile primite în 2023 de către agricultori au fost cu 45% mai mici decât au primit în anul 2016-2017. Între timp, însă, prețurile la produse agricole au crescut cu 80%, rata inflației a ajuns în 2023 la 34%, costul inputurilor în agricultură a crescut în ultimii de de 4-5 ori. Situația agricultorilor a fost influențată și de prețurile mici în regiune (impactul exporturilor din Ucraina în condiții de război), cursul valutar nefavorabil agricultorilor, dar și menținerea unor arii de monopol, indestructibile în RM, pe zona exporturilor (porturi și transport)”.

„Bun, unora nu le place de fermieri pentru că, cred ei, colacii cresc pe garduri și că, așa spune propaganda unor partide, și fermierii ar trebui să cultive ceea ce e profitabil, nu ceea ce aduce pierderi. Dar, oare de ce pleacă investitorii din RM? De ce pleacă în 2024 câteva zeci de investitori puternici, inclusiv din automotive și industrii locale, deși ar avea de toate (și infrastructură, și forță de muncă accesibilă, și contracte garantate). Ar trebui să aducem oameni serioși în ministerele care trebuie să asigure economiei vitalitate și deschidere. Trebuie ca dezvoltarea afacerilor și dezinhibarea businessului mediu și mijlociu să fie principala politică a statului. Altfel nu există nicio scăpare din ghearele sărăciei, mizeriei și lipsei de viitor, altfel nu există resurse pentru tineri și viitor”, a conchis politicianul.

Share