Igor Grosu: Integrarea europeană este opțiunea clară a Moldovei și mizăm pe susținerea Greciei în acest demers
„Integrarea europeană este opțiunea clară și hotărâtă a cetățenilor Republicii Moldova, iar noi mizăm în continuare pe susținerea Greciei în realizarea acestui demers”. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la întrevederea cu Președintele Grupului de prietenie Republica Elenă – Republica Moldova, Konstantinos Maravegias, care se află în aceste zile la Chișinău alături de ambasadoarea Republicii Elene în Republica Moldova, cu reședința la București, Sofia Grammata, transmite OFICIAL.
Igor Grosu a precizat că după vizita sa la Atena, zilele trecute Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Elenă în domeniul securității sociale.
„Este o realizare importantă pentru cetățenii din ambele țări. Cetățenii noștri din diasporă vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale, pensii de urmaș. Parlamentul urmează să ratifice cât mai rapid acest acord”.
Oficialii au punctat și alte domenii în care există potențial nevalorificat de cooperare: economie, agricultură, turismul, cultură, combaterea pandemiei, securitatea energetică ș.a.
Potrivit demnitarilor, Grupurile de prietenie au o agendă comună plină de proiecte care va impulsiona relațiile moldo-elene, iar beneficiarii finali vor fi cetățenii din ambele țări.