Igor Grosu: Datorită lui 7 aprilie astăzi putem vorbi liber, putem alege și putem decide direcția în care merge Republica Moldova

Igor Grosu: Datorită lui 7 aprilie astăzi putem vorbi liber, putem alege și putem decide direcția în care merge Republica Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în contextul evenimentelor ce au avut loc pe 7 aprilie 2009, spune că a fost ziua în care o generație întreagă a avut curajul să spună „nu” fricii și „da” libertății.

El spune că tinerii au ieșit să-și apere un lucru firesc – dreptul de a trăi într-o țară liberă, în care votul contează, iar statul își respectă cetățenii.

„După 17 ani, încă nu avem toate răspunsurile, iar dreptatea nu a fost făcută până la capăt. Ceea ce știm azi este că acea caracatiță mafiotă, care capturase atunci statul, s-a folosit de moment pentru a dăinui și jefui resursele țării și aproape că a întors țara din parcursul său european. Au trebuit încă 10 ani ca acea caracatiță plămădită în sânul regimului lui Voronin să fie eliminată. Încet – încet, justiția își face treaba și oligarhii încep să răspundă. Dar este încă mult până atunci. Dar anume ziua de 7 aprilie a dat semnalul schimbării. Datorită lui 7 aprilie astăzi putem vorbi liber, putem alege și putem decide direcția în care merge Republica Moldova.

Drumul nu a fost ușor și nu este încă încheiat. Dar fiecare pas înainte contează. De aceea, memoria zilei de 7 aprilie trebuie să ne unească, pentru că viitorul acestei țări depinde de alegerile pe care le facem în fiecare zi”, spune Igor Grosu.

Share